Energia Târgu Jiu se reunește mâine, iar, ca o premieră de la înființarea secției de baschet, Antonis Constantinides va avea tot lotul la prima ședință de pregătire a verii, unii dintre aceștia sosind deja în orașul lui Brâncuși.
După un sezon de vis, Energia este gata să își reia munca pentru ceea ce urmează – campionatul intern, mai echilibrat ca niciodată, Cupa României, unde gorjenii vor trebui să treacă de BC Timișoara pentru a repeta performanța din sezonul 2013/2014 și, nu în ultimul rând, FIBA EuroCup, competiție aflată la debut, dar care a atras nume mari ale baschetului continental și în care Energia va încerca să „evadeze” dintr-o grupă cu BC Astana, AEK Larnaca și Sigal Prishtina.
Mâine, 8 august, baschetbaliștii, sub comanda staff-ului tehnic, se vor reuni, iar seara, alături de conducerea clubului, aceștia se vor întâlni, într-un eveniment, ce va avea loc la un restaurant de pe Insulița Jiului, după cum informează site-ul oficial al grupării oltene, csenergia.ro.
Iată jucătorii pe care se va baza Antonis Constantinides în ediția 2015/2016:
Fundași – Jamar Diggs, Anthony Miles, Baris Aktas, Dragoș Andrei, Răzvan Bratoloveanu
Extreme – Adrian Guțoaia, Porter Troupe, Lazar Radosavljevic, Michal Kremen
Pivoți – Callistus Eziukwu, Szabolcs Santa, Alexandru Mihuți
Altături de aceștia, sub bagheta tehnicianului cipriot au fost cooptați tinerii Alexandru Berca și Eduard Bălcescu, convins fiind să continue la echipa care i-a întins o mână, pentru a face pasul de la juniori, și Silviu Sanda.
Staff-ul Energiei va arată astfel: Antrenor principal – Antonis Constantinides
Antrenor secund – Claudiu Alionescu
Preparator fizic – Ioannis Diamantakos
Maseur – Daniel Popescu
Kinetoterapeut – Alin Drondoie
„Obiectivele sunt unele foarte clare în acest sezon: cel puțin o semifinală de campionat și o calificare în Final 4 din Cupa României. În Europa vom încerca să ajungem cât mai sus posibil. Pentru a atinge aceste obiective este nevoie de multă muncă, concentrare și sacrificiu. Totul trebuie luat pas cu pas, meci cu meci, iar dacă vom conștientiza aceste aspecte, la final sunt convins că împreună cu toată familia Energiei vom avea din nou motive de sărbătoare.” – Claudiu Alionescu.