Acesta poate (re)debuta marți în tricoul alb-albastru, chiar împotriva echipei de la care a ajuns înapoi la Târgu Jiu, Dinamo București.
Constantin Grecu, primul jucător adus de Pandurii în această iarnă, s-a lansat în Liga 1 alături de gorjeni, revenind acum la Târgu Jiu, după experiențe la Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești și Dinamo București. La 26 de ani, acesta se întoarce sub culorile alb-albastre cu gânduri mari și speră ca noua sa echipă să urce cât mai curând acolo unde îi este locul, în prima jumătate a clasamentului: „Pandurii are deja o experienţă mare în Liga 1, dar şi în cupele europene. Sunt mulţi colegi pe care îi cunosc dinainte şi sper să facem un retur cât mai bun şi la final să fim în prima parte a clasamentului. La valoarea lotului pe care îl avem în momentul de faţă eu zic că Pandurii ocupă un loc mincinos, dar mai sunt 17 etape în care putem să ne redresăm şi să fim acolo unde ne este locul.”
Fundașul central a semnat cu Pandurii în urma unui tur de sezon ce l-a găsit îmbrăcând tricoul lui Dinamo București. În ediția 2014-2015, Grecu a evoluat în 12 partide pentru dinamoviști, fiind un om de bază în angrenajul „câinilor”. Acesta ar putea să își întâlnească foștii colegi din postura de adversar, marți, trupa olteană măsurându-și forțele chiar cu Dinamo, la Târgu Jiu, în manșa tur a semi-finalelor Cupei Ligii Adeplast. Grecu își dorește să ajungă cu Pandurii în actul final al acestei competiții, afirmând că nu are nicio revanșă de luat împotriva celor de la Dinamo București. Singurul scop este victoria actualei sale formații, fiind gata pentru a da totul atunci când antrenorul i-o va cere: „Este adevărat, aş putea debuta la Pandurii cu un meci contra celor de la Dinamo, fosta mea echipă. Este un moment bun, sper să facem un joc bun şi să reuşim să ne calificăm mai departe. Nu am de luat nicio revanşă, eu îmi fac datoria de jucător profesionist şi dacă antrenorul va apela la serviciile mele, atunci când voi fi pe teren voi da tot ce am mai bun pentru ca echipa mea să câştige.”
„Mă bucur că am revenit la Pandurii Târgu Jiu, aici m-am lansat, aici a fost începutul carierei mele în liga 1 şi sunt onorat că am revenit acasă.” Constantin Grecu, Pandurii Târgu Jiu.
foto: www.panduriics.ro
www.sportingorj.ro