RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Ar fi putut, dar arbitrii nu au vrut!

/ 29 ianuarie 2015
Energia a fost aproape de un succes de moral în faţa unei echipe cu pretenţii la titlu, însă a pierdut la mare luptă meciul cu HC Odorhei, scor 28-30 (13-14), la înfrângerea gorjenilor contribuind din plin şi cei doi arbitri ai întâlnirii.

acatrinei odorhei Trupa lui Andrieş a înscris primul gol al întâlnirii, dar oaspeţii au arătat forţă şi la jumătatea primei reprize aveau un avantaj de patru goluri, scor 3-7. Încet, încet, Energia a revenit, a egalat, scor 10-10 în minutul 22, dar nu a avut puterea de a şi trece în avantaj şi la pauză a intrat cu un deficit de un gol. Echilibrul s-a păstrat şi în repriza a doua, s-a mers cap la cap cu oaspeţii mai mereu cu o lungime în faţa Energiei, asta până în minutul 44, când echipa gorjeană a preluat conducerea. Momentul cheie al partidei s-a consumat în minutul 48, când Vlad Stoica a fost lovit la cap, arbitrii au lăsat jocul să continue, iar în loc de 23-21 scorul a devenit 22-22. Gazdele au acuzat şocul, arbitrii au continuat să ciupească în mod constant Energia, iar HC Odorhei s-a distanţat la două goluri, 22-24, un avantaj pe care a reuşit să îl şi păstreze până la final, când tabela a arătat 28-30.

Pun tunurile pe arbitraj

Energia s-a lovit din nou de arbitraje ostile. Dacă după meciul echipei de baschet de la Sibiu, partidă la care clubul gorjean a depus un memoriu către federaţie, arbitrii au fost suspendaţi câte şase etape, acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi după meciuld e handbal cu HC Odorhei. Energia contestă arbitrajul de la meciul cu HC Odorhei şi speră, dacă rezultatul nu mai poate fi întors, ca măcar de acum înainte să fie arbitrată corect.

Antrenorul Liviu Andrieş consideră că arbitrii Barbu şi Manafu au condus meciul având unităţi de măsură diferite, una pentru gazde, alta pentru oaspeţi: „Din păcate, cu adaptarea arbitrilor la noul sistem de fluierat este problema. Cum se face că numai împotriva noastră se adaptează și împotriva adversarului nu se adaptează? Este o enigmă. În acest campionat numai ” enigme” de astea am avut parte. La toate jocurile de acasă pe care le-am pierdut la un gol-două, cu echipele care sunt sus acolo și se bat la campionat, noi am avut de fiecare dată aceste necunoscute. Arbitrajul pentru noi se adaptează la nivelul european, iar pentru oaspeți se adaptează la nivelul românesc. Ce comentarii să mai facem? Ați fost la meci și ați văzut ce s-a întâmplat. Efectiv nu cred că avea rost să facă ceea ce au făcut din acest joc. Trebuia să fluiere ce este în teren și probabil că era un joc destul de animat. Ei au creat tensiunea, nu jucătorii au transmis tensiunea către arbitrii, ci invers!”, a declarat antrenorul Liviu Andrieş despre arbitrajul avut de echipa sa la meciul cu HC Odorhei. Tehnicianul Energiei mai spune că are semne de întrebare legate de modul în care echipa gorjeană este arbitrată, însă nu vrea să se gândească la o ostilitate dirijată cu un scop anume: “Nu știu dacă suntem vânați, dar după prestația arbitrilor rămâne… Nu știu dacă cineva vrea să retrogradeze Energia, pentru că Energia este un club serios, cu stabilitate și nu cred că cineva își dorește acest lucru. Având în vedere situația noastră, echipele care vin aici vor să ia puncte și este clar că își i-au toate “măsurile de rigoare””, a mai spus Andrieş.

 Motive de optimism

Înfrângerea suferită de gorjeni nu are greutate decât în ceea ce priveşte moralul jucătorilor şi imaginea echipei, care a rămas pe ultimul loc, însă în perspectiva luptei din play-out vor conta doar punctele ce vor fi obţinute în sezonul regulat în compania echipelor din jumătatea inferioară a clasamentului.

Jocul bun al Energiei, consistent şi cu o determinare ce a lipsit în multe partide din prima parte a sezonului regulat, dau speranţe de revenire a echipei şi de îndeplinire a actualului obiectiv, acela de a rămâne în Liga Naţională şi pentru sezonul următor.

Energia Târgu Jiu – HC Odorhei 28-30 (13-14)

Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 700

Energia: Șelaru, Antonaru – Stankevicius (8), Acatrinei (6), Flores (5), Dragnea (3), Stoica (3), Enache (2), Ilieș (1), V. Popescu, Kekezovic, Rodrigues, Apolzan, Al. Mănescu, Becheru. Antrenor: Liviu Andrieș.

HC Odorhei: Szabó, Tevzadze – Rusia (10), Onyejekwe (1), Kuzmanoski(2), Majnov (6), Mihalcea (7), Sipoş, Stoilov, Ramba (4), Szász, L.Orbán, Ferenczi.

Arbitri: I. Barbu / A. Manafu.

www.sportingorj.ro
Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.