RSS post comments feeds rss email feeds twitter

La trântă cu campionii

/ 26 septembrie 2014
Energia Târgu Jiu nu are ce pierde și joacă pe cartea victoriei la Constanța, deși are în față echipa campioană.

hcm            Energia Târgu Jiu a trecut peste pasa neagră a debutului în campionat și după trei înfrângeri consecutive a venit și primul succes. Victoria contra Stelei era obligatorie, în vreme ce acum, deplasarea de la malul mării le oferă jucătorilor lui Liviu Andrieș posiblitatea unui meci fără o presiune prea mare, Energia neavând nimic de pierdut jucând pe terenul campionilor. „La Constanţa trebuie să facem un meci bun. Mergem să jucăm fără nicio presiune, cred că presiunea este la ei. Sper să avem o exprimare coerentă în teren, să nu venim cu acea diferenţă de scor cum a fost la Odorhei, şi de ce nu să aducem puncte de acolo”, a declarat antrenorul Energiei, Liviu Andrieș.

 Constanța, în ușoară derivă

HCM Constanța a fost la un pas de a nu se înscrie în campionat, salvarea venind în ultimul moment din partea autorităților locale constănțene care au virat în conturile clubului o sumă care să asigure o supraviețuire a echipei la limita rezonabilului. Constanța a pierdut în această vară aproape o echipă întreagă, de la HCM plecând, printre alții, Csepreghi, Sadoveac și Criciotoiu, dacă e să-I amintim doar pe cei care au fost componenți ai Energiei sau au fost în discuții avansate în această vară cu echipa gorjeană. Totuși, chiar dacă a pierdut mulți jucători de mare valoare, Constanței i-au mai rămas jucători care să poată face din această echipă una redutabilă, capabilă să se bată în continuare pentru pozițiile fruntașe din Liga Națională de Handbal Masculin.

Conștient de puterea pe care Constanța încă o are, este și antrenorul Liviu Andrieș, care amintește în același timp și de evoluțiile bune avute de-a lungul timpului de Energia la malul mării: „De obicei, noi am făcut meciuri bune la Constanţa şi sper să repetăm acele evoluţii. Chiar dacă au pierdut mulţi jucători în acestă vară, Constanţa are în lot jucători care pot face oricând, în timpul jocului, diferenţa”, a mai declarat antrenorul echipei gorjene.

 Speranțe

Cristi Antonaru, unul dintre eroii echipei gorjene în meciul care a adus primul succes din actuala stagiune, crede că se poate obține un rezultat bun la Constanța în ciuda problemelor de lot pe care Energia le are pentru această partidă: „La Constanţa va fi un meci de luptă, mai ales că avem şi accidentaţi, dar mergem să ne jucăm şansa şi de ce nu să scoatem un punct sau puncte. Ne ducem cu speranţe, aşa cum o facem la fiecare meci. Vedem ce va fi acolo, depinde de jocul nostru, dacă îl facem aşa cum trebuie, atunci le putem pune probleme. Poate şi noi cei din poartă putem face diferenţa la acest meci, dar depinde şi de ceilalţi colegi, pentru că este un sport de echipă şi trebuie să tragem toţi la aceaşi căruţă. Dacă jucăm bine toţi, cum am făcut-o Steaua, atunci obţinem rezultate bune”, a declarat Antonaru.

Pentru partida cu HCM Constanța, antrenorul Liviu Andrieș nu se va putea baza pe patru jucători extrem de importanți, jucători văzuți la începutul sezonului printre titulari. Mota este trecut de multă vreme pe lista indisponibilor de lungă durată, Sifre încă nu este complet refăcut, Dinescu a suferit o ruptură musculară, iar Apolzan are o problemă la tibie și urmează să efectueze niște analize mai amănunțite pentru a afla cauza acesteia.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.