Obiect al unui interes declarat al Stelei, mijlocașul Nicandro Breeveld a venit mai devreme acasă din cantonamentul din Austria.
Revenirea lui Breeveld în România cu două zile mai devreme decât restul echipei pare a nu avea nicio legătură cu Steaua, însă istoria traseului Pandurii – Steaua făcut de jucători în ultima vreme ne spune altceva, fiind încă vie amintirea lui Pintilii plecat la discuții în Ghencea în cârje și ieșirea sa de acolo fără ele. Antrenorul Petre Grigoraș invocă o accidentare a olandezului la ultimul joc de verificare din Austria, o problemă musculară ce l-ar putea ține în afara lotului pandur și pentru meciul din prima etapă de campionat, cel cu CS Universitatea Craiova.
În afara lotului deplasat la Mediaș pentru meciul din Cupa Ligii au rămas portarul Mingote, fundașul central Cătălin Pârvulescu, jucător căruia nu i-au fost întocmite încă actele de transfer, Ciucur, care este foarte aproape de o revenire în Copou, la CSMS Iași, și Cornel Predescu, jucător care încă nu este recuperat și care, conform spuselor antrenorului: „are nevoie de multă răbdare și încredere după lunga perioadă în care a fost accidentat”.