Echipa de juniori republicani II a LPS Târgu Jiu va participa în perioada următoare la turneul semifinal.
Cu o formulă foarte apropiată de cea cu care LPS Târgu Jiu participă și la Campionatul Național a juniorilor republicani I, unde a ajuns la al doilea turneu semifinal, echipa gorjeană își începe aventura și în fazele finale ale competiției rezervate juniorilor II. Echipa antrenată de Adrian Gorun are șanse mari de a merge la turneul final, jucătorii având experiența acumulată și în turneul categoriei superioară: „Obiectivul nostru este acela de a ne califica la Turneul Final. Este și normal dacă am reușit, în aceeași formulă, să trecem de primul turneu semifinal la republicani I”, a declarat tehnicianul gorjenilor.
Turenul semifinal se va desfășura în perioada 4-6 aprilie tot la Turda, acolo unde echipa LPS-ului a fost și pentru turneul similar al juniorilor I. În această perioadă, la turneul semifinal, LPS Târgu Jiu va juca cu echipa gazdă, Potaissa Turda, precum și cu CSS Sighișoara, Unirea Sânicolau Mare și Minaur Baia Mare. Pentru a se califica la Turneul final, LPS Târgu Jiu trebuie să termine în primele două. La Turneul final vor participa 8 echipe ce vor fi împărțite în două grupe de câte patru, primele două echipe din cele două grupe urmând a se califica în semifinale.
www.sportingorj.ro