Energia Pandurii Târgu Jiu a reușit un nou rezultat foarte bun, după victoria în fața vicecampionilor, elevii lui Liviu Andrieș s-au impus și în fața Stelei, scor 27-31 (14-17), chiar în fieful acesteia.
Chiar dacă Steaua venea după un rezultat de excepție în runda precedentă, când a învins fără drept de apel pe Dinamo, Energia a plecat în capitală cu gândul la toate cele trei puncte și le-a obținut în urma unui joc pe care l-a controlat în mare măsură. Scorul a fost echilibrat în prima repriză, Steaua a condus până în minutul 20, după care Energia a început să-și impună jocul având în Apolzan un finalizator aproape fără greșeală, secondat de Păiuș, care a fost și el destul de exact în ofensivă. Prima parte a mitanului secund a aparținut tot Energiei, care s-a distanțat la cinci goluri, scor 18-23 în minutul 45 și grație lui Șelaru, care a închis poarta gorjeană. Când victoria Energiei părea ca și acontată, Viorel Mazilu a cerut time-out și Steaua a revenit spectaculos ajungând la doar un gol în spatele gorjenilor, scor 23-24 în minutul 49. Andrieș a simțit pericolul și a replicat cu un time-out în care a reușit să-și trezească elevii. Giotoiu și Asoltanei au pus rapid încă două goluri în plus pentru Energia și lucrurile au revenit la normal pentru echipa gorjeană, care a mărit ecartul pe final, Acatrinei aducându-și aminte că vrea nu doar o clasare pentru cupele europene pentru Energia, ci și un trofeu individual pentru el, cel al golgheterului campionatului.
Steaua București – Energia Pandurii Târgu Jiu 27-31 (14-17)
Sala Apollo, București
Steaua: Laufceag (13 intervenții), Țenghea – Georgescu (7), Juverdianu (2), Vancea (4), Florea (7), Szoke (4), Nistor (1), Hrimiuc (2), Stamate, Stanciu, Arsene, Birtalan. Antrenor: Viorel Mazilu.
Energia: Șelaru (18 intervenții), Antonaru, Juzbasic – Păiuș (6), Aplozan (7), Giotoiu (4), Asoltanei (7), Acatrinei (5), Dragnea (2), V. Popescu, Enache, Mledenciu, Roman, Dinescu. Antrenor: Liviu Andrieș.
Arbitri: Călina / Belean.
www.sportingorj.ro