În vreme ce multe echipe, indiferent de sport, întâmpină probleme financiare serioase, echipa de handbal a Energiei pare să fi ajuns pe mâini bune, asta dacă este să ne luăm după cifrele date publicități de președintele acesteia, Andrei Maioreanu.
Maioreanu spune că bugetul a fost foarte bine gestionat și, nu doar că s-au reușit transferurile dorit și s-au dat și prime frumoase jucătorilor pentru rezultatele obținute în turul sezonului regulat, dar s-a făcut și o economie de 100.000 de lei. Gestionarea bună a bugetului îl face pe Maioreanu să fie optimist în ceea ce privește viitorul echipei: „Cu acelaşi buget pe care îl avem sunt sigur că la anul nu vom avea probleme pentru că dacă ştii să gestionezi bine bugetul nu au cum să apară probleme. La Energia este cadrul perfect pentru performanţă”, spune președintele echipe de handbal a Energiei. Acesta amintește că proiectul său la Energia este unul care are ca punct culminat sezonul viitor: „Proiectul meu este pe doi ani, iar la anul vreau să facem un lot cu care să ne batem la primele trei locuri. Aşteptăm să se facă bugetul, ştiţi că la noi bugetul se face pe an calendaristic şi în funcţie de ce bani vor veni vom şti exact cum să-i investim. Noi suntem într-o continuă căutare de jucători, ne orientăm spre jucători din campionatul intern, spre jucători români de valoare dar care sunt şi scumpi”, a mai spus Maioreanu.
www.sportingorj.ro