Antrenorul care a condus echipa de baschet din eșalonul secund în prima ligă de baschet, Laurențiu Răuț, este cel care acum va conduce destinele clubului Energia, cu toate secțiile pe care acesta le deține.
Răuț, care a activat și ca secund al lui Theo Evans în primii doi ani ai Energiei în Liga Națională de Baschet Masculin, spune că a acceptat propunerea făcută și speră să poată atinge noi performanțe la clubul gorjean din noua postură pe care o ocupă. „Este o altă provocare și pentru mine, este un post la care acum mai bine de o lună de zile nici nu m-aș fi gândit la el, dar mi s-a făcut o ofertă din partea domnului Ciurel, am analizat-o și am acceptat. Îmi doresc să facem performanțe cât de mari se poate, atât la baschet cât și la handbal. Sunt încă la început, abia acum încep să mă familiarizez cu atribuțiile unui președinte de club și speră să iasă bine”, a declarat Laurențiu Răuț pentru Sport în Gorj.
Un interviu cu noul președinte al clubului Energia puteți citi mâine în ediția tipărită a săptămânalului Sport în Gorj.
www.sportingorj.ro