Paul Anton consideră că perioada sa de acomodare la Pandurii s-a încheiat odată cu meciurile de pregătire și spune că se simte foarte bine la echipa gorjeană.
Închizătorul pentru care Petre Grigoraș a insistat foarte mult, dar care a ajuns la Târgu Jiu doar odată cu plecarea acestuia, mărturisește că simte că noua sa echipă este superioară celei de la care a sosit în această iarnă: „Aici e o echipă cu un nivel superior de jucători, locul din clasament vorbeşte. Dar şi vechii colegi sunt fotbalişti, Bistriţa a încurcat pe Vaslui şi cumva ne-au ajutat şi pe noi”, a declarat Paul Anton. Acesta mai spune că eșecul de la Galați a durut, dar obiectivul nu este încă pus în pericol: „Pot spune că ne-am bătut singuri, dar nu e o tragedie. Mai vin şi astfel de momente, păcat că a venit după două victorii, dar o să strângem rândurile. Mergem înainte şi vrem victoria cu Iaşiul”.
În lupta pentru Europa, Anton crede că adversarii cei mai puternici sunt Dinamo, Vaslui și Petrolul și mai spune și că Pandurii poate spera chiar și la locul secund: „Ne batem cu Dinamo, Vaslui, Petrolul. Nu ştiu de CFR, ei sunt cam departe, dar cu două victorii te poţi apropia. Suntem la trei puncte de Astra, dacă stăm aproape de ei putem trece de Astra”, a mai spus închizătorul echipei gorjene.
www.sportingorj.ro