Cererile lui Grigoraș în ceea ce privește completarea lotului pentru partea a doua a sezonului sunt aproape de a fi îndeplinite în întregime, după înregimentarea lui Anton a fost adus și Predescu, iar tehnicianul gorjenilor speră că și pena va putea fi adus până la urmă la Târgu Jiu.
Anton și Predescu vin de la ultima clasată din Liga 1, Gloria Bistrița, o echipă cu mari probleme financiare. Deși Pandurii a mai adus și în alte rânduri mai mulți jucători de la Gloria, Grigoraș spune că după aducerea celor doi, gorjenii nu vor mai transfera alți jucători de la gruparea ardeleană în această iarnă: “Predescu era deja pe lista mea, vorbisem despre el încă din vară, atunci când ni-l doream să vină alături de Anton. Eu cred că este un jucator interesant, unul care poate crea concurenţă de la mijloc în sus. E clar, trebuie să ne gândim şi noi la jucătorii care ni-i permitem să-i luăm, dar sunt convins că au şi o anumită valoare pentru a juca la Pandurii… Predescu şi Anton sunt ultimii jucători care ar mai putea să mai vină de la Gloria Bistriţa, doar ei s-au aflat în vederile noastre”, a declarat Petre Grigoraș.
Ultima dorință a lui Grigoraș pentru campania de achiziții a Pandurilor din această iarnă este legată de aducerea unui atacant de careu, iar Pena este nominalizatul antrenorului pentru acest post: „Eu aştept încă un atacant de careu, m-aş bucura mult să se rezolve situaţia lui Pena chiar şi mai târziu pentru că deocamdată el trebuie să se prezinte la reunirea lotului Oţelului. Poate să vină şi după stagiul de pregătire, nu cred că ar fi o problemă”, a mai spus tehnicianul gorjenilor.
www.sportingorj.ro