Jucător cu extrem de multe probleme medicale în ultimii ani, împiedicat de acestea să continue cu mare succes o carieră ce se anunța promițătoare, Ionuț Mazilu privește cu optimism spre noul sezon al Ligii Naționale.
„Cred că e al unsprezecelea an al meu aici. Mă simt bine acum, nu mai am probleme. Mi-a mai dispărut şi mie din încredere, după acest șir de probleme, dar sper să îmi revină. Eu spun că atâta timp cât am putut mi-am făcut datoria. Obiectivul, locurile 1-7, e destul de realizabil. Dacă suntem toţi apţi, atunci totul e în regulă, dacă lipseşte careva avem probleme”, spune Ionuț Mazilu înaintea noului sezon de Ligă Națională pe care-l va începe în tricoul Energiei.
Mazilu spune că meciul cu CSM Ploiești nu va fi unul ușor, însă atât el cât și colegii săi se vor mobiliza pentru a începe cu dreptul acest campionat: „Ne aşteaptă un meci greu, primul joc tot timpul e dificil. Să facem un meci bun şi să câştigăm la o diferenţă mare. Asta îmi doresc”, a completat interul Energiei.
www.sportingorj.ro