RSS post comments feeds rss email feeds twitter

CSS Târgu Jiu luptă din nou cu trofeul pe masă

/ 6 mai 2012

Echipa under 14 a CSS Târgu Jiu și-a făcut datoria în fața celor de la Speranța Dinamic Cluj, a câștigat fără probleme meciul din semifinală, scor 86-49 (22-7, 22-17, 23-12, 19-13), și va juca duminică finala Campionatului Național de baschet rezervat juniorilor U14.

Elevii lui Gabriel Bekes n-au avut niciun fel de probleme în fața celei de-a doua echipe a Clujului, meciul Speranța Dinamic fiind practic doar un antrenament cu public înaintea marei finale pe care o va disputa în compania celor de la ACS Dan Dacian 1 București, care a învins în cealaltă semifinală pe U Mobitelco Cluj cu scorul de 74-60.

Alex Berca a reușit un nou triple double în acest meci, jucătorul târgujian având 13 recuperări, 10 pase decisive și 14 puncte, Camil Berculescu și-a trecut în cont un double double cu 14 recuperări și 15 puncte, iar Adrian Vlad a fost cel mai bun marcator al partidei, cu 21 de puncte reușite.

CSS Târgu Jiu – Speranța Dinamic Cluj 86-49 (22-7, 22-17, 23-12, 19-13)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 250

CSS Târgu Jiu: Vlad (21), Buzuloiu (11), Berca (14), Tilea (4), Sanda (14), Rîșniță (2), Bălcescu, Constantinescu (3), Homescu, Berculescu (15), Buju, Pasăre (2). Antrenor: Gabriel Bekes.

Speranța: Sulea (8), Borbe (3), Olar (1), Marian, Irimieș (4), Anca (1), Klein (8), Pop (3), Susca (2), Muhiedinne (6), Iacob (13). Antrenor: Mircea Florin Coldea.

 www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.