RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Asoltanei: „Am suferit în ultima perioadă, dar m-am antrenat bine şi am reuşit să-mi revin”

/ 4 martie 2012

Extrema stânga a Energiei, Alexandru Asoltanei, a înscris 10 goluri în poarta celor de la CSM Ploiești și speră să fi depășit perioada nefastă prin care a trecut la începutul acestui an.

Asoltanei spune că echipa și-a intrat mai greu în ritm la meciul cu CSM Ploiești, dar ceea ce contează la final este că Energia a luat cele două puncte puse în joc: „Ne-am încălzit cam greu. Am avut moralul scăzut şi cred că s-a văzut asta. Mă bucur că am revenit şi am câştigat. Rezultatul rămâne, jocul se uită. Ei au cedat din punct de vedere fizic şi am fructificat faza a doua şi contraatacul”, a declarat extrema venită în vară de la HC Minaur Baia Mare. În ceea ce privește propria evoluție, Asoltanei speră doar ca aceasta să fie semnalul revenirii sale la forma care l-a recomandat ca fiind unul dintre cei mai promițători tineri din handbalul românesc: „Sunt fericit că am reuşit să înscriu 10 goluri, dar nu acesta e obiectivul meu. Contează victoria, golurile mai puţin contează cine le-a dat. Mi-a revenit moralul. Într-adevăr am suferit în ultima perioadă, dar m-am antrenat bine şi am reuşit să-mi revin”, a încheiat Asoltanei.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.