Energia pleacă la drum într-o nouă campanie europeană, a treia din istoria clubului, iar antrenorul Liviu Andrieș, părtaș și la prima experiență de acest gen a gorjenilor, crede că echipa sa poate să treacă de acest tur.
Andrieș crede că Energia are mai multe șanse de a se califica în fața celor de la Pallamano Intini Noci, dar nu poate spune că echipa sa este favorită: „Nu putem spune că suntem favoriţi. Una se vede la vizionare alta poate fi la faţa locului. Au jucători cu experienţă care au jucat la echipe naţionale şi au jucat prin campionate din Spania şi Franţa. Dar ţinând cont de valoarea celor două campionate din care provin echipele avem o şansă mare de calificare. Avem 55% şanse la calificare”, a declarat Liviu Andrieș.
Tehnicianul Energiei mai spune că mai importantă decât o victorie la Noci este calificarea în turul următor: „Mergem la victorie. Şi la un gol, dar să batem. Contează ca după cele două meciuri să ne calificăm. Calificarea se va juca aici, ne-am dori să tranşăm acolo dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece”, a încheiat Andrieș.
www.sportingorj.ro