Preşedintele executiv al Pandurilor crede că Vranjes nu va putea pleca de la Pandurii ca jucător liber de contract şi este de partea antrenorului, care spune că nu va mai putea lucra cu mijlocaşul sârb.
„Dacă jucătorul ar fi stat de vorbă cu Grigoraş, cu siguranţă s-ar fi discutat altfel, dar să nu dai nici măcar un telefon, mi se pare un lucru deplasat. Grigoraş are nevoie de jucători de caracter. Vranjes spune că nu vine din cauza impresarilor, care nu-l lasă să vină, dar eu cred că el are cuvântul decisiv. Dacă el vine să joace pentru Pandurii, impresarul nu are ce să facă. Măcar să ne spună că nu vrea să mai joace la Pandurii. Gata, a dat două goluri şi acum e jucător mare…”, a comentat Eugen Pârvulescu situaţia lui Vranjes. Acesta a adăugat că Pandurii este dispusă să negocieze plecarea jucătorului, însă nu există oferte pentru Vranjes: „Poate să vină orice club cu ofertă pentru Vranjes, dar cu Steaua am vorbit şi nici nu se pune problema ca Steaua să-l dorească pe jucătorul Vranjes. Discutăm cu orice club pentru orice jucător. Deocamdată nici nu ne-am gândit să-l vindem. Nu am primit nicio cerere pentru jucătorul Stojan Vranjes”.
Eugen Pârvulescu a mai declarat că va fi de aceeaşi parte a baricadei cu antrenorul Petre Grigoraş şi Vranjes va trebui să suporte consecinţele acţiunilor sale: „În opinia mea, cred că va fi dictată o suspendare de către conducere pentru jucător. Cred că Vranjes va fi trimis să evolueze pentru echipa a doua”.
După problemele apărute cu impresarul Zvonko Milojkovic, preşedintele executiv al gorjenilor spune că va evita să mai lucreze în viitor cu jucători din spatiul fostei Yugoslavii.
www.sportingorj.ro