Preşedintele secţiei de baschet a clubului Energia, Dan Cumpănaşu, crede că spectatorii şi suporterii gorjeni vor fi încântaţi de noua echipă.
Cumpănaşu aşteaptă ca toţi fanii echipei să fie prezenţi la show-ul de prezentare a echipei şi la primul meci de la Târgu Jiu din presezon: „Sunt convins că sala va fi plină mâine. Acest sport este iubit în oraşul nostru, dar vor veni pentru a-i vedea la lucru şi pe noii transferaţi în această vară”, a declarat oficialul târgujian. Acesta spune că nu poate să facă încă evaluări: „E greu de evaluat lotul pentru că nu am făcut decât trei meciuri amicale. Cred că vom face o echipă bună, competitivă care se va ridica la nivelul aşteptărilor. Va fi şi o echipă spectaculoasă. Dar aşa cum am mai spus, eu sunt pentru rezultate şi nu neapărat pentru show. Dacă rezultatul se îmbină cu spectacolul e cu atât mai bine. Aceeaşi poziţie o are şi Slobodan, antrenor care vine dintr-o şcoală de baschet care urmăreşte în primul rând rezultatul”, a comentat Cumpănaşu.
În privinţa jucătorilor nou veniţi, Cumpănaşu speră ca aceştia să confirme şi nu neaparat să-i facă uitaţi pe cei plecaţi: „Nimeni nu poate să ia locul nimănui, Darby şi Troupe au locurile lor în inimile gorjenilor. Sunt convins că şi cei doi jucători americani vor face tot ce pot pentru a-i cuceri pe spectatori. Vor încerca să demonstreze că sunt jucători de valoare”, a mai spus preşedintele echipei gorjene.
Am fost la Sibiu si am vazut 2 din cele 3 meciuri amicale,cel cu CSM Bucuresti si cel cu BCM Tg-Mures.Ca o prima parere, echipa trebuie sa mai lucreze mult ptr. a se suda.Cei 2 americani s-au miscat bine dar trebuie sa munceasca ptr. a se integra in angrenajul echipei.Pivotul Steffel s-a miscat bine si el si mi-a placut ca are atitudine de luptator.Vreau sa mentionez insa un alt jucator nou venit:Adrian Gutoaia.Acest tanar jucator a facut de toate in cele 3 meciuri,a marcat(chiar si prin slamdunk),a recuperat,a pasat decisiv.Eu unul il consider deocamdata ca singurul plus fata de echipa de anul trecut.
Este greu sa joci dupa Darby si chiar dupa Troupe.
Atentie ca si alte echipe au facut achizitii si chiar cele trei echipe de la acest turneu au fost cel putin la fel de valoroase ca Energia.
Sa avem totusi incredere si rabdare cu noua echipa si sa ii incurajam mereu.
HAI ENERGIA!!!