Obişnuiţi cu telenovela fotbalistică „Ilie Iordache”, gorjenii au parte acum de un nou serial de acest gen, dar la handbal. În rolul principal este croatul Ante Kukrika, cel care este dorit de antrenor şi conducere, dar a cărui revenire ba este foarte posibilă, ba intră în impas.
Antrenorul Liviu Andrieş spune despre acest caz că este unul pe care îl înţelege cu greu şi pe care speră ca cei din conducere să-l rezolve într-un timp cât mai scurt: „Este un subiect pe care nu ştiu să-l explic. Este o telenovelă. Încă se poartă discuţii şi vom vedea dacă se va materializa. Mai e vorba de un stângaci, dar nu cred că ni-i permitem pe amândoi. Kukrika este prioritar pentru că cu el putem să jucăm la nivelul întregii linii de 9 metri”, a declarat tehnicianul târgujian.
www.sportingorj.ro
speculatii ieftine, se stie cine nu il vrea pe kukrika la echipa………….
@cici: daca esti asa tare, spune-ne si noua cine nu-l vrea, pt ca noi, astia, spectatorii de rand, noi nu stim cine nu-l vrea pe kukrica la echipa din moment ce numele lui apare ca un posibil transfer la noi, de ce nu se face transferul sau de ce nu se renunta la el, ori alba ori neagra, nu vrem telenovele, vrem handbalisti de folos echipei. Deci, cine nu-l vrea?
dar sandru nu mai vine la echipa?ce se intampla cu el?