Marin Condescu spune că obiective precum salvarea de la retrogradare trebuie să devină istorie pentru Pandurii, echipă care în acest moment trebuie să ridice capul sus şi să ţintească spre prima jumătate a clasamentului.
Fără a spune care este locul pe care vede echipa gorjeană la finalul noului campionat, Condescu spune că acesta va fi unul între poziţiile 4-8: „În orice caz, nu va fi obiectiv salvarea de la retrogradare. Vrem în locurile 1-8, dar ar fi o prostie să spunem că ne batem pentru primele trei locuri”, a declarat preşedintele gorjenilor. Acesta a declarat că mereu a fost mândru de echipa sa, însă acum jocul îi dă şi mai multe motive să stea cu capul sus: „Cred că avem cea mai tânără echipă dar şi cea mai bună pe care am avut-o de la intrarea noastră în Divizia A. Anul trecut am jucat cel mai frumos şi sper să continuăm aşa. Întotdeauna mi-am dorit să fiu mândru, dar acum şi echipa mă ajută. Grig şi echipa sunt atuurile câştigătoare. Unii fără alţii nu pot”.
www.sportingorj.ro