Pandurii şi-au făcut o strategie prin care ar putea juca un singur meci la Severin înainte de revenirea echipei pe propria arenă de la Târgu Jiu.
Clubul gorjean a depus la sediul LPF o cerere prin care solicită ca în prima etapă din ediţia de campionat 2011-2012 să joace în deplasare: „Vrem să jucăm în deplasare prima etapă pentru ca să jucăm cât mai puţine meciuri pe teren neutru. În cazul în care am pica prima etapă în deplasare şi vremea e bună putem reveni mai repede la Târgu Jiu. Eu cred că dacă am juca prima etapă în deplasare, a doua o vom juca la Severin, iar apoi, după ce se întrerupe campionatul două săptămâni, jucăm iarăşi afară, iar în cea de-a patra etapă care ar fi programată la finele lunii august am putea reveni la Târgu Jiu. Vremea a ţinut cu noi şi maturizarea gazonului s-a făcut mult mai repede”, a explicat preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, modul prin care gorjenii s-ar putea bucura de mai mult fotbal la Târgu Jiu în noul sezon.
Dacă solicitarea Pandurilor va fi onorată, gorjenii ar putea reveni pe stadionul „Municipal” din Târgu Jiu în etapa a patra, pe 20 august, sau, dacă va fi nevoie de o perioadă mai lungă pentru consolidarea gazonului, în runda a şasea, pe 10 septembrie: „Noi am depus la Ligă o înştiinţare prin care cerem ca primele noastre două meciuri să se joace la Severin pentru a fi acoperiţi pentru orice situaţie, însă dorinţa noastră este de a ne întoarce acasă cât mai repede. Cred că jocul echipei o să aducă afluenţă mare la stadion la fiecare meci. Nu vom juca sub 6.000 de spectatori”, a mai spus Condescu.
www.sportingorj.ro
O informatie vreau sa aflu .Se vor da abonamente incepand cu tyrul de campionat sau se vor da in retur.Daca s-ar putea sa ne informeze si pe noi suporteri de aceste aspecte cat mai curand.Multumesc