Pandurii se află în cantonament la Sibiu şi Cisnădie, acolo unde se pregătesc pentru noul sezon şi unde şi-ar dori să joace măcar un meci de verificare.
Chiar dacă se orientase spre un adversar destul de modest, din cauza lipsei echipelor aflate în pregătire în zonă, şi această variantă a picat: “Ne-am dorit cel puţin un joc amical dar este destul de greu. Vorbisem iniţial cu cei de la Sevişul Şelimbăr, campioana Sibiului, dar aceştia au pierdut barajul de promovare în liga a III-a şi, în situaţia în care sunt acum, după această ratare, nu cred că vom mai juca cu ei”, a declarat pentru www.sportingorj.ro Eugen Pârvulescu. Dacă nu vor juca cu Sevişul Şelimbăr, este posibil ca în cele din urmă Pandurii să poată juca un meci mult mai puternic, cu cei de la Voinţa Sibiu, care au primit recent vestea că au o şansă destul de mare de a promova în prima ligă în urma unui joc de baraj: “Luăm în calcul şi un joc cu Voinţa Sibiu, care va avea de jucat la începutul lui iulie meciurile de baraj pentru promovarea în Liga I, dar ei nu au început încă pregătirea. Dacă vor fi de acord, am putea juca un amical cu ei în perioada de pregătire a acestor meciuri”, a mai spus Pârvulescu.
www.sportingorj.ro