RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Weekend cu streetball şi distracţie la Târgu Jiu

/ 20 iunie 2011

S-a încheiat ediţia a doua a Cupei „Sport in Gorj – ASTRA” la streetball, competiţie care a adunat la startul său numeroşi iubitori ai baschetului care s-au întrecut pe parcursul a două zile în competiţiile organizate pe trei categorii de vârstă.

La categoria sub 20 de ani a câştigat echipa „Cutiuţa cu surprize”, aceştia fiind urmaţi în clasament de „Mâine la ora 11” şi „Pandurashu”. Categoria 20-30 ani a fost câştigată de „Prietenii baschetului”, locurile doi şi trei revenind celor de la „Dream Team” şi „Griviţa”. Competiţia „veteranilor”, la categoria peste 30 ani, a fost câştigată de „Tinereii”, care au fost urmaţi pe podium de „Baschet Team” şi „Aprilia”.

În afara competiţiilor pe echipe, Cupa „Sport in Gorj – ASTRA” a mai organizat şi două concursuri individuale, concursul aruncătorilor de trei puncte fiind câştigat de Vlad Vulpe în vreme ce la concursul de slam dunk s-a impus Alex Deconescu, acesta fiind preferat de public în dauna lui Răzvan Bratoloveanu sau a lui Andrei Păun.

Premianţii au primit din partea organizatorilor, ANST, Sport in Gorj, ASTRA Asigurări şi Magic FM, premii constând în trofee, diplome şi tricouri inscripţionate.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.