RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Craiova, preferată Pandurilor pentru inaugurarea nocturnei severinene

/ 16 februarie 2011

Oficialii Pandurilor au primit o dovadă în plus că primirea lor la Severin nu s-a făcut „din dragoste”, ci doar din interese financiare şi de imagine.

Chiar dacă amicalul cu Gaz Metan CFR Craiova de pe 20 februarie era aranjat de aproape două luni, administratorii bazei severinene au decis cu doar câteva zile înaintea disputării acestuia ca echipa craioveană, proaspăt adoptată de Drobeta Turnu Severin, să nu joace cu Pandurii, ci cu Universitatea Craiova, pe 19 februarie, eveniment cu care va fi inaugurată şi instalaţia de nosturnă proaspăt montată la Stadionul „Municipal”.

Pandurii au încercat să se mişte repede şi să găsească un nou adversar pentru meciul de pe 20 februarie, un ultim test înaintea partidei cu Oţelul Galaţi, şi a reuşit acest lucru obţinând acordul celor de la FC Argeş, dar acum totul depinde tot de administratorii bazei sportive severinene, în sensul că aceştia ar putea refuza gorjenilor accesul la suprafaţa de joc motivând printr-un timp prea scurt între cele două partide.

Cum Pandurii vor disputa meciul cu Oţelul Galaţi vinerea viitoare, cu începere de la ora 14:30, oficialii târgujieni au stabilit ca şi meciul amical cu FC Argeş să se joace de la ora 14:00.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.