Chiar dacă la un moment dat oficialii Energiei au crezut că Ante Kukrika a acceptat reducerea salarială propusă şi va reveni la Târgu Jiu pentru returul acestei ediţii de campionat, interul croato-bosniac şi-a depus memoriu la federaţie pentru a deveni jucător liber.
Antrenorul Energiei spune că a aflat despre acest fapt şi regretă despărţirea de Kukrika, un jucător pe care-l considera util echipei: “Se pare că a depus şi el memoriu şi, din câte ştiu, după discuţiile cu cei din conducere nu va mai face parte din echipa noastră pentru returul campionatului. Motivele exacte nu le ştiu, dar este o pierdere grea pentru că avem un lot subţire din punct de vedere numeric şi era un jucător util ce putea să aducă un plus echipei”, a declarat Liviu Andrieş. Regretul lui Andrieş este cu atât mai mare cu cât acesta crede că în locul lui Kukrika nu va fi adus un alt jucător la Energia în această iarnă: “Lotul acesta va fi şi nu se va mai reuşit vreun transfer. Trebuie să ne descurcăm, nu avem ce face şi vom vedea ce vom face. Să completăm foaia avem. Am adus nişte copii crescuţi la noi în Târgu Jiu. Momentan nu ne vor ajuta foarte mult dar îi avem la număr, vor creşte cu echipa pentru sunt tineri şi au potenţial”, a mai spus Andrieş.
www.sportingorj.ro