RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Repetiţie reuşită pentru Porto

/ 5 octombrie 2010

Două eşecuri consecutive ale gorjenilor au fost date uitării după o victorie importantă reuşită de Energia, scor 29-27 (13-11), în faţa celor de la HC Odorhei, liderul Ligii Naţionale de handbal masculin.

Criticile îndreptăţite îndreptate spre jucători după începutul de campionat nu tocmai reuşit şi după meciul pierdut în Cupa EHF, au fost înţelese, se pare, de handbaliştii Energiei care au arătat o cu totul altă faţă a echipei, una motivată, concentrată şi cu o mai mare dorinţă de victorie.

Chiar dacă la începutul meciului linia de 9 metri i-a dat din nou bătăi de cap lui Vasile Stângă, care a fost nevoit să-l treacă pe Humberto inter stânga pentru a suplini lipsa de eficacitate a lui Kukrika sau a lui Păiuş, tocmai de la interi a venit salvarea într-un meci destul de dificil pentru Energia, Şandru, Kukrika, Sandu Iacob şi Criciotoiu marcând 17 goluri din totalul de 29 înscrise de Energia în acest meci.

După o primă repriză care a curs în permanenţă în favoarea Energiei, debutul părţii secunde a adus o detaşare a echipei conduse de Vasile Stângă, în minutul 37 gorjenii conducând cu 19-13, însă Vlad Caba a cerut time out şi în minutul 42 oaspeţii mai aveau de recuperat doar două goluri, tabela indicând 20-18 pentru Energia. Kukrika şi Şandru au adus din nou un avantaj considtent pentru Energia, dar după eliminarea de 2 minute a lui Novanc şi ratarea de către Florea a unei aruncări de la 7 metri, în minutul 52 oaspeţii suflau în ceafa trupei lui Stângă de la o distanţă de doar un gol, scor 24-23. Finalul a fost unul încins, dar sportiv, atacurile s-au desfăşurat în mare viteză şi portarii au făcut diferenţa. Ciobanu, cu un total de 21 de intervenţii în această partidă, a fost îngerul păzitor al porţii Energiei, iar când el a fost depăşit, barele l-au ajutat, iar în final victoria a fost obţinută, în mod meritat gorjenilor.

Energia Pandurii Târgu Jiu – HC Odorhei 29-27 (13-11)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 800

Energia: Ciobanu (21 de intervenţii), Dragomir, Rădulescu, Păiuş, Humberto (5), Novanc (1), Apolzan, Criciotoiu (4), Enache, Şandru (5), Vukas (1), Kukrika (5), Stojchevski (1), Florea (4), S. Iacob (3), Giotoiu. Antrenori: Vasile Stângă şi Mircea Bedivan.

HC Odorhei: Bârză (15 intervenţii), Varo (1 intervenţie), Ferenczi (3), Mihalcea (6), Kompora, Mărgineanu, Frăţilă (3), Rusia (5), Talas (4), Orban, Kuzmanovski (3), Daninfeld, Dimache (1), Stoilov (2). Antrenor: Vlad Caba.

Arbitri:Constantin Din şi Sorin Dinu.

Comentează!

2 Comentarii până acum

  • laurentiu spune:

    Alta viata !!Daca jucati cu aceeasi rautate si determinare putem ajunge chiar si pe primul loc.Incepeti sa semanati cu echipa care anul trecut murea cu adversarulde git.

    Bafta in continuare !!

  • x spune:

    ciobanu, 22 interventii 😉
    FELICITARI ECHIPEI!!!!!

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.