Handbaliştii Energiei au încasat un usturător eşec chiar înaintea importantului meci pe care echipa gorjeană îl are în Cupa EHF pe teren propriu cu FC Porto/Vitalis. Trupa lui Vasile Stângă a cedat cu 35-22 (18-8) în deplasare în faţa celor de la U Transilvania Cluj.
În timp ce conducerea administrativă face eforturi la Târgu Jiu pentru ca meciul din Cupa EHF să fie o adevărată sărbătoare, handbaliştii Energiei au avut la Cluj o prestaţie care a dus la un scor umilitor pentru o echipă cu pretenţii, una în care s-au făcut în această vară investiţii importante. Preşedintele secţiei de handbal, Gore Popescu, a declarat este surprins de scorul întâlnirii de la Cluj şi aşteaptă explicaţii de la antrenorul Vasile Stângă: „După meciul ăsta chiar nu ştiu ce comentarii să mai fac. Rezultatul este de-a dreptul umilitor, fără doar şi poate. Nu pot să spun că mă aşteptam să vină şi un rezultat negativ, eu am tot sperat ca echipa să joace… Dar, se pare că acesta este trendul momentului, adică din ce în ce mai rău! Până nu vorbesc cu domnul Stângă şi aflu pe ce coordonate s-a desfăşurat acest joc, nu pot să spun mai multe”.
Gore Popescu a mai declarat că şi evoluţiile anterioare ale Energiei au fost sub aşteptări şi le cere handbaliştilor să se trezească pentru a nu face echipa de râs în Cupa EHF: „Semnal de alarmă? Păi semnalul de alarmă nu este acesta, semnale au fost până acum… Logic că sunt dezamăgit şi extrem de surprins, mai ales pentru diferenţa de scor de la Cluj. Oare atâta valoare are echipa? Eu vreau totuşi să ne trezim azi, nu sâmbătă, că atunci va fi şi mai greu. Sper ca după acest meci, jucătorii să fie treziţi la realitate, nu să viseze în continuare!”, a mai declarat preşedintele secţiei de handbal a clubului Energia.
U Transilvania Cluj – Energia Pandurii Târgu Jiu 35-22 (18-8)
Sala “Horia Demian” Cluj Napoca, spectatori: 700
U Transilvania: Szopka, Stănescu, Feneşan, Bondar (11), Musteaţă, Lazăr (7), Grasu (6), Vlad (3), Irimiaş, Hagiu (3), Burcă (2), Mihai (2), Fazakas (1), Turcu. Antrenor: Constantin Ştefan.
Energia: Ciobanu, Dragomir, Apolzan, Vukas (3), S. Iacob (1), Criciotoiu (4), Novanc, Giotoiu, Humberto (3), Stojchevski (2), Şandru (2), Truică, Kukrika (2), Păiuş, Enache, Florea (5). Antrenori: Vasile Stângă şi Mircea Bedivan.
Arbitri: Călina / Belean.
www.sportingorj.ro