Energia a trecut peste ultima repetiţie cu două victorii şi o înfrângere: Turneul de la Odorhei a tras un semnal de alarmă
/ 30 august 2010 In CS Energia,HandbalDeşi partidele de handbal de la Odorhei trebuiau să se desfăşoare sub coordonatele unui simplu turneu de pregătire, elevii lui Vasile Stângă au tras la final câteva învăţăminte demne de luat în seamă.
Weekendul trecut, Stângă and Co s-au deplasat la Odorhei, acolo au participat la un puternic turneu alături de alte trei formaţii de Ligă Naţională: Universitatea Bucovina Suceava, HC Odorhei şi CSM Satu Mare. Ultimul turneu de verificare al handbaliştilor gorjeni înainte de debutul campionatului a adus două victorii, dar şi o înfrângere: Energia – Bucovina Suceava 33-30, Energia – CSM Satu Mare 33-24 şi Energia – HC Odorhei 28-35.
Deşi s-a declarat mulţumit de evoluţia elevilor săi din primele două meciuri de la Odorhei, tehnicianul Vasile Stângă a ţinut să tragă un semnal de alarmă după deznodământul partidei cu echipa gazdă, HC Odorhei: „Per ansamblu, a fost un bun turneu de pregătire. În primele două meciuri ne-am impus şi cred că partida cu Suceava a fost cel mai elocvent joc, unul de alergătură, de angajament, pentru că disputa cu Satu Mare a fost mai uşoară, deşi aceştia au oferit surpriza în prima partidă cu Odorheiul. Referitor la ultimul meci, cel cu echipa gazdă, pot să spun că primele 25 de minute chiar m-au mulţumit, am jucat aproape perfect, dar după aceea arbitrii şi-au intrat în rol şi au cam stricat jocul. Atunci a ieşit şi o încăierare generală din care interul nostru Kukrika a ieşit de pe teren cu nasul spart, din câte am înţeles are fractură de piramidă nazală. Tot atunci l-am scos din teren şi pe Savenco că mi-a fost frică să nu iasă măcel. Dincolo de asta ţin să trag un semnal de alarmă pentru arbitrii, care pot pierde jocul din mână şi se ajunge la cafteală. Bine, şi jucătorii trebuie să se abţină în a riposta deoarece am observat multă nervozitate la toţi băieţii. Chiar şi Sandu Iacob, care este un tip matur, calm, m-a surprins că şi-a ieşit din pepeni! Dar ce să faci, la asta trebuie să ne aşteptăm în jocurile de deplasare, gazdele tot timpul vor încerca să pună presiune şi să provoace. Le-am şi zis la băieţi, că aşa o să fie şi în campionat”, a concluzionat antrenorul Energiei.
Debutul oficial pentru noul sezon al Ligii Naţionale se va consuma chiar în acest weekend, iar Energia Pandurii Tg-Jiu va susţine primul examen pe teren propriu cu Steaua Bucureşti. „La prima vedere se anunţă un meci mai lejer pentru că Steaua nu mai este deloc ce a fost, dar sper ca băieţii să trateze cum se cuvine acest debut. În mod sigur de la noi va lipsi Kukrika, care va fi recuperat abia săptămâna viitoare. Suntem favoriţi şi nu avem altă variantă în calcul decât victoria.”, a ţinut să declare Vasile Stângă.
Partida din runda inaugurală a sezonului 2010-2011 dintre Energia Pandurii Tg-Jiu şi Steaua Bucureşti se va disputa vineri, de la ora 18.00 şi va fi trasmis în direct de DIGI Sport.