Eroul singurului succes al Pandurilor în faţa Unirii Urziceni de până acum este Robert Bălăeţ, portar al gorjenilor în urmă cu patru ani, director sportiv la Pandurii în acest moment.
Prima confruntare dintre Pandurii şi Unirea Urziceni în Liga I a adus singura victorie a gorjenilor, dar partida a fost una tensionată şi cu un deznodământ semnat abia pe final de joc. Era minutul 82 când Odoroabă a comis un henţ în careu, iar spre punctul cu var din careul ialomiţenilor s-a îndreptat chiar portarul Pandurilor Robert Bălăeţ.
Gol dedicat lui Geană
Chiar dacă mulţi au crezut la început că este vorba doar de un sfat pe care Bălăeţ ar urma să-l dea executantului, au fost şi spectatori care au înţeles că portarul n-avea să-şi înveţe vreun coechipier cum să execute penaltiul, ci chiar el avea să-l execute. Bălăeţ a avut nervi de oţel şi a reuşit să marcheze ceea ce avea să rămână singurul gol al partidei. „A fost un meci greu, foarte greu. Antrenorul este cel care m-a desemnat să bat acest penalti şi vreau să îi mulţumesc pe această cale pentru că a avut încredere în mine. De fapt a fost singurul care a avut încredere în mine şi lui îi dedic acest gol”, declara imediat după meci Bălăeţ mulţumindu-i lui Neagoe, antrenorul de la acea vreme de la Pandurii.
Vrea victoria azi
Chiar dacă an de an, de câte ori Pandurii întâlnesc Unirea Urziceni, penaltiul executat de Bălăeţ este repus pe tapet datorită faptului că a adus singura victorie a gorjenilor de până acum, directorul sportiv al Pandurilor spune că a sosit momentul ca gheaţa să fie spartă: „E musai ca altcineva să-mi ia locul. De câţiva ani aştept să mai batem Unirea. Sper din tot sufletul să o facem acum”, a declarat Bălăeţ pentru www.sportingorj.ro.
Golgheter în ligile inferioare
Robert Bălăeţ a marcat un singur gol în Liga I, însă pe vremea când activa în ligile inferioare cu Petrolul Ţicleni a marcat într-un sezon 30 de goluri fiind golgheterul echipei. Chiar şi după ce a abandonat cariera profesionistă, Bălăeţ a continuat să dea goluri jucând în turul campionatului trecut în Liga a IV-a, la Dinamo Inter Stăneşti. La Stăneşti a fugit de poartă şi a jucat atacant reuşind să marcheze de trei ori, însă a suferiot o accidentare care l-a scos pentru moment din circuitul „fotbalului mic”, acolo unde spune că-şi doreşte să revină după ce se va reface complet.
www.sportingorj.ro