RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii aplică planul B

/ 31 mai 2010

După ce vreme de câteva zile au sperat ca Pandurii să prindă in-extremis trenul spre liga I, oficialii Pandurilor se pregătesc să pună în aplicare planul B, acela în care gorjenii vor evolua în sezonul 2010-2011 în liga secundă.

Pentru liga secundă, preşedintele Marin Condescu spune că are pregătite trei variante pentru banca tehnică: „Noi dăm drumul la programul pentru Liga a II-a pe care l-am stabilit, iar în maxim două zile vom numi şi noul antrenor. Avem doi tehnicieni români şi unul străin cu care discutăm acum şi vom avea tot atâtea variante de preparator fizic români şi străini”. Condescu a mai declarat că în numirea noului antrenor vor fi avute în vedere noi criterii: „Luăm antrenori care vin la muncă şi nu mai facem greşeala să lăsăm antrenorii să ne aducă jucători. Le dăm lotul pe care îl avem la dispoziţie şi ei să facă echipa”.

Vehiculat de mai multă vreme drept posibil viitor antrenor al Pandurilor, numele lui Ionuţ Popa este cotat cu cele mai mari şanse de a fi cel care se va afla şi pe contractul celui care va fi pe banca gorjenilor în sezonul 2010-2011, mai ales că, de astăzi, Ionuţ Popa a părăsit UTA, gruparea la care a activat tot în liga a II-a.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.