Echipa de juniori republicani A de la Pandurii a trecut cu 4-2 de FC Timişoara în al doilea meci susţinut la Turneul de zonă disputat la Târgu Jiu şi se menţine cu şanse la accederea în semifinale.
Beneficiind de jocul bun al lui Voinea, autor a două goluri, ambele din lovituri de pedeapsă pe care tot el le-a obţinut, Pandurii au lăsat echipa bănăţeană fără şanse de a merge mai departe după ce Timişoara a pierdut şi primul meci, 0-2 cu CFR Cluj. Chiar dacă au pierdut şi ei în prima rundă, 0-1 cu Unirea Alba Iulia, Pandurii au şanse de a termina pe primul loc, pentru acest lucru fiind necesară însă victoria în faţa celor de la CFR Cluj, echipă care are în acest moment punctaj maxim după două runde după ce astăzi ardelenii au învins şi pe Unirea Alba Iulia cu scorul de 4-1.
Pandurii Târgu Jiu – FC Timişoara 4-2 (1-0)
Stadion „Municipal” Târgu Jiu, spectatori: 300
Au marcat: Brandibur (min. 19), Voinea (min. 64 şi 74 – ambele din penalti), Ştefan (min. 84) / Nicula (min. 51), Dudaş (min. 81)
Pandurii: Ologeanu – Drăgoi, Toader, Dragoteanu, I. Constantin – Ştefan, Petrache, Gavrilescu, Săulescu – Voinea, Brandibur. Antrenor: Eugen Pădureanu. Rezerve: Muja, David, Lingurici, Frăţilescu, Roşianu, Văduva, Filip.
FC Timişoara: Dubau – Galban, Iovan, Jude, Sorescu – Belciu, Szalkai, Fuchs, Dobriceanu – Nicula, Szilaghi. Rezerve: Ostafie, Dudaş, Vişan, Dubei, Toma, Mureşan, Samfescu.
******************************************
CFR Cluj – Unirea Alba Iulia 4-1 (1-0)
Stadion „Municipal” Târgu Jiu, spectatori: 400
Au marcat: Imbuzan (min. 7), Buş (min. 59), Negruţ (min. 76 şi 84) / Giurgiu (min. 79)
CFR Cluj: Tiut – Creţu, Adronic, Mocan, Almăşan – Boier, Tothăzan, Imbuzan, Roşu – Negruţ, Buş. Antrenor: Gheorghe Vasile. Rezerve: Budai, Mois, Rus, Mureşan, Pap-Deac, Vodă, Bucur.
Unirea Alba Iulia: Ignat – Lupşan, Stan, Schuller, Giurgiu – Uleşan, Mercurean, Tănase, Mureşan – Stanciu, Himcinski. Antrenor: Ioan Popa. Rezerve: Cotora, Ivaşcu, Ilie, Bretoiu, Cotolan, Croitoru, Dida.
www.sportingorj.ro