RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Egal cu Dinamo, bucurie pe jumătate

/ 9 aprilie 2010

Pandurii n-au făcut concesii dinamoviştilor, dar nici n-au reuşit să se impună, rezultatul nul, specialitatea casei, fiind până la urmă unul just după desfăşurarea jocului şi repartiţia ocaziilor de a marca.

Sorin Cârţu i-a aşteptat pe cei de la Dinamo cu aceeaşi partitură jucată şi la meciul cu Steaua, însă de această dată echipa a răspuns mai bine la comenzile antrenorului, dovadă că încep să se vadă şi roadele pregătirii fizice. Tehnicianul Pandurilor nu a riscat şi a jucat din nou cu doi închizători, Rusu şi Murgan, fiecare dintre ei fiind gata să facă pasul înapoi să-şi ajute colegii din defensivă, măsura luată scăzând însă din nivelul creativităţii echipei, cei doi jucători nefiind cei mai potriviţi oameni pentru a construi atacurile gorjenilor.

Dinamo a început curajos partida şi a dominat primul sfert de oră, perioadă în care Alexe, Andrei Cristea, de două ori, Marius Niculae şi Moţi s-au aflat în poziţii bune la finalizare, însă tabela a rămas nemodificată, aşa cum a rămas şi la marea ocazie a Pandurilor din minutul 11 când Tremonti l-a deschis foarte bine pe Popete, acesta i-a întors mingea brazilianului, dar şutul acestuia a fost deviat în corner. Pandurii au fost mai incisivi în finalul primei reprize, iar Dinamo a trăit periculos în minutele 41, când Raskovic a trimis pe lângă poartă din doar 4-5 metri o centrare a lui Orac, şi 44, când Moţi a fost aproape de autogol la centrarea lui Popete, bara şi mâna lui Munteanu menţinând însă tabela intactă.

Repriza secundă a început cu o fază controversată în careul dinamovist, Popete l-a întors în minutul 49 pe Zie Diabate şi centrarea sa a lovit mâna lui Moţi, însă Kovacs a lăsat jocul să continue. Cardoso a fost şi el aproape de gol în minutul 63, dar Cristi Munteanu a respins spectaculos lovitura liberă executată surprinzător de brazilian. După o perioadă în care fazele de poartă au lipsit, finalul a fost punctat de două ratări imense ale lui Niculescu şi Andrei Cristea, în minutele 88 şi 89, şi de cea a lui Stromajer în ultimele secvenţe ale întâlnirii.

Pandurii Târgu Jiu – Dinamo Bucureşti 0-0 (0-0)
Stadion „Municipal” Târgu Jiu, spectatori: 8.000

Pandurii: Stanca – Popete, Martinovic, Chibulcutean, Cardoso – Murgan (min. 84 Kamara), Rusu – Tremonti (min. 89 Stromajer), Orac, Vranjes (min. 52 Hidişan) – Raskovic. Antrenor: Sorin Cârţu.

Dinamo: Cr. Munteanu – Molinero, Scarlatache, Moţi, Diabate – Torje (min. 83 Ad. Cristea), D. Kone, N’Doye (min. 77 Boştină), Alexe – And. Cristea, M. Niculae (min. 85 Niculeascu). Antrenor: Cornel Ţălnar.

Cartonaşe galbene: Chibulcutean (min. 15), Popete (min. 70), Rusu (min. 75) / Zie Diabate (min. 1), Scarlatache (min. 59)

Arbitri: Istvan Kovacs – Eduard Crângaşu, Vladimir Urzică.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.