RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Terenul sintetic le-a purtat ghinion mătăsărenilor

/ 19 martie 2010

Obligaţi să joace la Târgu Jiu din cauza stării precare a terenului de la Mătăsari, cei de la Minerul Mătăsari nu au reuşit să spargă gheaţa şi să obţină primele puncte din retur.

Jucând pe terenul sintetic din cadrul Complexului “Municipal” din Târgu Jiu, elevii lui Gheorghe Muja au început mai bine meciul, dar nu au reuşit să înscrie, lucru pe care l-au făcut oaspeţii la singura ocazie avută în prima repriză. În secundele de final ale primei reprize oaspeţii au beneficiat de un corner, mingea s-a plimbat nestingherită prin faţa porţii, în careul mic al vâlcenilor, iar de acolo a fost trimis în poartă de Marinescu.

Încercările celor de la Minerul de a reuşi măcar un rezultat de egalitate au fost zadarnice, mătăsărenii trecându-şi în cont o bară, însă nici măcar un gol, fapt ce lasă echipa gorjeană fără punct în 2010. Neputinţa a făcut loc nervilor, iar Pricorici a fost eliminat la doar câteva minute după ce fusese scos de pe teren de antrenorul Gheorghe Muja, iar de la oaspeţi Preda a văzut cartonaşul roşu în minutul 88, după ce a primit al doilea cartonaş galben pentru un fault dur la mijlocul terenului.

Minerul Mătăsari – Oltchim Râmnicu Vâlcea 0-1 (0-1)
Teren sintetic, Complex „Municipal” Târgu Jiu, spectatori: 250

A marcat: Marinescu (min. 45)

Minerul Mătăsari: Burdun – Murdărea, Iovan, Pricorici (min. 55 Văcaru), Nicolovici, Vlăduţ, Onuţ, Ecobici (min. 80 Luca), Simion (min. 46 Roman), Ungureanu (min. 50 Ivan), Clipici. Antrenor: Gheorghe Muja.

Oltchim Râmnicu Vâlcea: Vlădoi – Creangă, Bărbuţ, Dănulet, Nuţă, Stoica, Tomescu, Moldovean, Marinescu, Despoiv, Preda. Antrenor: Marian Deaconescu.

Cartonaşe galbene: Pricorici, Roman / Bărbuţ, Preda

Cartonaşe roşii: Pricorici (min. 57) / Preda (min. 88)

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.