Handbaliştii lui Vasile Stângă au terminat prima zi la Cupa Energia cu o nouă victorie. După ce în deschiderea turneului a trecut la limită de Dinamo, Energia a învins în a doua întâlnire a primei zile a competiţiei pe Minaur Baia Mare cu scorul de 34-27 (18-14).
În ciuda scorului ce indică o victorie clară, meciul cu maramureşenii a fost unul dificil pentru Energia, care s-a detaşat îndeosebi pe finalurile de repriză, atunci când elevii lui Ioan Crăciun au dat semne de oboseală. Cu cinci minute înaintea finalului, Minaur Baia Mare s-a apropiat la la doar două goluri de gazde dând impresia că poate repeta finalul meciului cu Steaua, când, în ciuda unor ratări imense, a reuşit să întoarcă rezultatul şi să învingă echipa bucureşteană. Nu a fost aşa pentru că Energia s-a concentrat pe final, a înscris în ultimele 5 minute de şase ori primind un singur gol, victoria obţinută în dauna celor de la Minaur dând elevilor lui Vasile Stângă prima şansă la obţinerea trofeului pus în joc, în ultimul meci, cel de sâmbătă cu Steaua, având nevoie de un rezultat de egalitate pentru a câştiga turneul.
În ultimul meci al zilei, Dinamo n-a făcut faţă Stelei decât în primele 20 de minute, perioadă în care cele două echipe bucureştene au mers cap la cap, ca-n vremurile când un astfel de meci reprezenta derby-ul campionatului. Steaua a câştigat la pas meciul cu scorul de 40-34 (18-14) şi are şanse de a câştiga şi ea trofeul pus în joc de organizatori, asta doar dacă va învinge în ultimul meci gazdele de la Energia, caz în care câştigătoarea turneului ar putea fi stabilită pe baza golaverajului, dacă şi Minaur va trece sâmbătă de Dinamo.
Clasament după prima zi:
1. Energia 2 2 0 0 60-52 4
2. Steaua 2 1 0 1 65-60 2
3. Minaur 2 1 0 1 53-59 2
4. Dinamo 2 0 0 2 59-66 0
www.sportingorj.ro