Daniel Orac spune că şi-ar dori să poată rezolva problema cu greci şi să revină la Pandurii, dar acest lucru nu depinde doar de el.
Mijlocaşul ofensiv ce a plecat de la Pandurii în urma unui conflict cu antrenorul Sorin Cârţu a revenit în România, dar se va întoarce sâmbătă în Grecia pentru că Panthrakikos, echipa la care este legitimat, are programat duminică antrenament, campionatul elen reluându-se pe 5 ianuarie 2010. Orac spune că regretă despărţirea de Pandurii şi ar reveni imediat la Târgu Jiu în ciuda faptului că este unul dintre favoriţii preşedintelui echipei elene: „Îmi doresc să revin la Pandurii, de fapt eu nici n-am vrut să plec, dar am fost obligat… Situaţia de la greci este una deosebită în sensul că ei ar dori să scape de antrenor, dar el nu vrea să plece. Sunt mai mulţi jucători care ar vrea să plece dar nu sunt lăsaţi. Preşedintele de acolo nu vrea să mă lase să plec, aşa că încă nu am putut rezilia contractul cu ei. Spune că îi place de mine, că sunt jucător bun şi că nu mă lasă să plec. Eu fac tot posibilul să mă întorc, dar nu prea depinde de mine. Am forţat şi eu nota, dar dacă nu mă lasă nu am ce face. Mai am contract cu ei încă un an şi jumătate, dar cel mai mult îmi doresc să pot să joc”, a declarat Daniel Orac pentru www.sportingorj.ro .