Fără preparator fizic de la plecarea echipei tehnice condusă de Sorin Cârţu, Pandurii încearcă să-l readucă la Târgu Jiu pe portughezul Jose Vilaca.
Preşedintele Pandurilor spune că problema preparatorului fizic este una prioritară, iar Vilaca este în discuţii cu gruparea gorjeană: „Ciobotariu ne-a rugat să căutăm un preparator fizic, suntem în negocieri cu doi preparatori şi sperăm ca pe 5 ianuarie când se reuneşte lotul să-l avem. Cei doi sunt străini. Da, unul dintre ei este Vilaca. El a promis că ne dă un răspuns înainte de 4 ianuarie în funcţie de cum îşi rezolvă problemele”, a declarat Marin Condescu.
Jose Vilaca a făcut parte din echipa tehnică a lui Joaquim Texeira la Pandurii, însă după doar câteva etape din retur Pandurii au ales să meargă din nou pe mâna lui Neagoe, iar Vilaca s-a întors în Portugalia. Urmare a bunei pregătiri fizice făcută de Vilaca în cantonamentul de iarnă din Portugalia, Pandurii au avut evoluţii foarte bune în retur şi graţie prospeţimii fizice arătate pe finalul partidelor au reuşit să câştige meciuri importante, reprezentative fiind partidele cu CFR Cluj şi Dinamo, ambele câştigate în deplasare de Pandurii la doar trei zile distanţă una de alta, în Groapă reuşind să întoarcă soarta meciului cu două goluri marcate în minutele 87 şi 88 după ce fusese condusă cu 1-0.
Jose Vilaca a mai fost preparator fizic la grupări de primă ligă din Portugalia precum Boavista, Estrela Amadora sau Naval.