Cârţu, suspendat şase etape pentru gesturile de la finalul meciului cu Unirea
/ 26 octombrie 2009 In PanduriiGestul făcut de Sorin Cârţu la finalul meciului cu Unirea Urziceni la adresa arbitrului Augustus Constantin îl va costa pe tehnician 6.800 de lei, Pandurii urmând a juca până la finalul turului fără antrenorul principal pe bancă.
Finalul meciului dintre Pandurii şi Unirea Urziceni l-a găsit pe antrenorul Sorin Cârţu cu mâinile încrucişate deasupra capului gest interpretat de observatorul întâlnirii drept o aluzie la mâinile încătuşate. Observatorul Cornel Sorescu i-a cerut arbitrului întâlnirii să menţioneze acest fapt în raportul de joc, asta în ciuda faptului că Augustus Constantin a declarat că nu a observat gestul făcut de antrenorul Pandurilor.
În urma raportului făcut, ieri, la Comisia de Disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost judecat la urgenţă, asta pentru că la mijlocul acestei săptămâni sunt programate meciurile din Cupa României. Înştiinţarea faptului că Sorin Cârţu se va afla printre cei judecaţi de Comisia de Disciplină a fost trimisă pe adresa clubului luni în jurul orei 14:00, trei ore mai târziu urmând a se întruni comisia, în aceste condiţii fiind practic imposibilă prezenţa antrenorului pentru apărare. Din partea clubului a fost trimis un memoriu, care însă nu a reuşit să-i înduplece pe cei din comisie, antrenorul Pandurilor, considerat drept recidivist, a fost suspendat pentru următoarele şase etape.
Secretarul general al Pandurilor, Daniel Băloi, a declarat că speră să se ajungă mai întâi la o revizuire a cazului şi abia apoi să se ajungă la apel, asta pentru a nu pierde o cale de atac: “Era imposibil ca antrenorul să ajungă azi la Bucureşti pentru a fi prezent la comisie. În mod normal, el are dreptul să se apere, dar s-a luat decizia să se judece în regim de urgenţă. Considerăm însă că e o decizie nejustificată pentru că noi nu aveam meci în Cupa României. Am fi preferat să se amâne judecarea acestui caz pentru că este normal ca şi antrenorul Sorin Cârţu să aibă posibilitatea să se apere”.
În aceeaşi şedinţă a Comisiei de Disciplină a fost şi suspendarea pentru o etapă a mijlocaşului Alex Păcurar, acesta fiind eliminat în finalul meciului cu Unirea Urziceni după ce a primit două cartonaşe galbene.