Preparatorul fizic portughez Jose Vilaca este foarte aproape de revenirea la echipa pe care a pregătit-o în iarna anului 2008 în cantonamentul făcut de Pandurii în Portugalia şi în primele etape după reluarea campionatului 2007-2008.
Impresarul Gabriel Gică Mucea a confirmat pentru www.sportingorj.ro faptul că Jose Vilaca şi-a dat acordul de principiu de a reveni la Târgu Jiu: „Pot spune că preparatorul portughez Jose Vilaca mi-a confirmat revenirea sa la Pandurii, aşa că Pandurii vor avea unul dintre cei mai buni preparatori fizici din Europa. După părerea mea este unul dintre primii patru din Europa”.
Confirmarea intrării în linie dreaptă a negocierilor cu preparatorul fizic lusitan a venit şi din partea preşedintelui Pandurilor: „Vilaca a acceptat să vină la negocieri. Poate nu ne înţelegem, dar eu sper să-l conving să revină la Pandurii. Mâine mă întâlnesc cu el în Bucureşti. El este şi preparator fizic al uneia dintre naţionalele calificate la Cupa Africii şi trebuie să ştie pe ce drum apucă. Eu voi face tot ce îmi stă în putere să-l determin să accepte oferta noastră pentru că este cel mai bun preparator fizic pe care l-a avut Pandurii”, a declarat Marin Condescu.