Liviu Andrieş vrea ca echipa lui să joace cel puţin 10-12 meciuri amicale în această perioadă de pregătire. Până la începutul campionatului, tehnicianul vrea ca trupa lui să devină omogenă şi astfel să fie pregătită pentru stagiunea care va debuta în septembrie.
Primele două meciuri ale echipei de handbal Energia vor avea loc vineri şi sâmbătă la Târgu Jiu. În Sala Sporturilor, Energia va juca o dublă cu UCM HC Caraş Severin, primul meci fiind programat pentru vineri de la ora 17.30 iar cel de-al doilea pentru sâmbătă dimineaţa de la ora 10.30 apoi, la finalul săptămânii viitoare, echipa lui Andrieş va participa la un turneu cu trei echipe la Turda. Gorjenii au fost invitaţi de către echipa gazdă Potaisa să joace alături de Extrem Baia Mare într-un triunghiular destul de interesant.
Tot în această lună, Energia va merge şi în Serbia la un turneu amical, iar la începutul lunii septembrie cel mai probabil la Târgu Jiu va avea loc Cupa Energia.