Pandurii nu au achitat datoria către Dinamo, bucureştenii au refuzat orice altă formulă de amânare a plăţii, iar Liga Profesionistă de Fotbal a decis neprogramarea echipei gorjene în etapa a XIX-a şi interzicerea dreptului de a transfera jucători.
Decizia a fost făcută publică pe site-ul oficial al LPF printr-un comunicat de presă:
„CATRE,
CS PANDURII LIGNITUL TG. JIU
Spre cunostiinta – F.R.F.
– C.C.A.
– SC FC OTELUL GALATI
– GSP TV
Conform adresei nr.2307/09.02.2011, prin care v-am adus la cunostinta Incheierea din 08.02.2011 a CSL, prin care s-a aplicat sanctiunea neprogramarii echipei dvs. la jocurile oficiale si a interzicerea transferurilor in calitate de club cesionar, pana la executarea Hotararii nr. 13/09.07.2011, si a cuprinsului adresei transmisa de SC FC DINAMO 1948 S.A. BUCURESTI, in data de 23.02.2011, inregistrata la LPF sub nr. 2458, prin care se confirma faptul ca nu s-a executat obligatia in termenul regulamentar, stabilit in conformitate cu prevederile art.24, lit. C, pct. 2, va invederam ca clubul dvs. nu este programat pentru jocul CS PANDURII LIGNITUL TG. JIU – FC OTELUL GALATI, contand pentru cea de-a XIX-a etapa a Ligii I, partida care urma sa se dispute vineri, 25.02.2011, urmand sa se aplice si celelalte prevederi regulamentare incidente.”, se arată în comunicatul de presă emis de Liga Profesionistă de Fotbal.
Mai grav pentru Pandurii este faptul că cinci dintre jucătorii pe care Grigoraş se baza în acest retur nu vor putea fi legitimaţi, înţelegerile cu David Lazar, George Neagu, Florin Popete, Călin Cristea şi Valentin Lemnaru neputând fi ratificate din cauza acestei decizii luate de LPF.
Plecată deja spre Craiova, unde avea programată o oprire în drumul spre Drobeta Turnu Severin, echipa gălăţeană s-a întors deja din drum pentru a reveni la Galaţi.
www.sportingorj.ro