RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Speranțe pentru Final Four-ul cupei

/ 3 aprilie 2015
Oficialii echipei de handbal a Energiei afișează un optimism nu foarte justificat înaintea partidelor din Final Four-ul Cupei României, însă nu de puține ori cei mici au făcut probleme celor mari în astfel de partide.

IMG_5272Finalul acestei săptămâni va aduce și noua câștigătoare a Cupei României la handbal masculin, turneul Final Four urmând a avea loc sâmbătă și duminică, la Baia Mare. Energia se află printre cele patru echipe care-și vor disputa trofeul pus în joc, elevii lui Liviu Andrieș luptnd cu HC Odorhei pentru un loc în finală, în vreme ce în cealaltă semifinală se vor întâlni gazdele de la Minaur și HCM Constanța.

Chiar dacă echipa are o evoluție extrem de ștearsă în campionat, acolo unde va fi nevoită să lupte pentru evitarea retrogradării, președintele Benedict Geamănu are speranțe că Energia va fi o revelație a cupei: „Sper şi sunt convins că vom face o figură frumoasă, sper ca în ziua a doua a Final Four să putem juca finala, profitând puţin şi de faptul că HC Odorhei se află în momentul de faţă într-o oarecare cădere de formă şi venind după nişte rezultate mai slabe, s-ar putea să avem o şansă în plus faţă de ce calcule ne făceam noi până acum. Avem şansa a patra la Final Four, dar de multe ori buturuga mică a răsturnat carul mare, sperăm să fim noi echipa care va face acest lucru de data asta”, a declarat președintele echipei târgujiene.

Andrieş vrea din nou în finală

Pentru echipa gorjeană nu ar fi o premieră să depășească faza semifinalelor. În 2011, la Turnu Severin, într-un turneu cu primele opt echipe din Liga Națională, energia a trecut în sferturi de HC Odorhei și în semifinale de Bucovina Suceava pentru ca în finală să se recunoască învinsă de HCM Constanța. Echipa era condusă și atunci de Liviu Andrieș, antrenor care și-ar dori să repete măcar acea performanță: „Urmează Final Four-ul Cupei României, este o competiţie a surprizelor, suntem consideraţi ca echipa outsider, echipa cu a patra şansa, dar noi în anii trecuţi am făcut figuri frumoase în această competiţie, am ajuns să jucăm finala, sper eu ca şi anul acesta să jucăm cel puţin finala. Meciul cu Odorhei se anunţă un meci destul de greu şi important, trebuie să ne facem jocul şi să scoatem ce e mai bun din aceste jocuri. Dacă am reuşi să jucăm finala, ar fi salvarea acestui sezon modest. Venim după un sezon destul de nereuşit şi cred că acest lucru ne va motiva mai mult”, a declarat antrenorul echipei târgujiene.

Programul Final Four Cupa României:

Sâmbătă, 4 aprilie:
Minaur – HCM Constanța, ora 11.00
Energia – HC odorhei, ora 14.00

Duminică, 5 aprilie:
Finala mică: ora 14.00
Finala mare: ora 17.00

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.