Grigoraș rămâne fără punct de la revenirea sa pe banca Pandurilor, echipa gorjeană pierzând rușinos la Vaslui, în fața unei echipe ce nu se va regăsi pe tabloul Ligii 1 în sezonul viitor.
Pandurii a început meciul de la Vaslui ca favorită și și-a trecut în contul său puținele ocazii de gol al primei reprize. Nistor a fost prea îndrăgostit de minge în minutul 8, când a driblat tot ce i-a stat în cale în careul vasluian uitând să șuteze, fapt care a condus la irosirea unei bune situații de gol. Poate mai mare decât cea ratată de Nistor a fost faza la care la finalizare a apărut Erico după o centrare a lui Momcilovic, însă brazilianul s-a pierdut cu firea în centrul careului gazdelor în minutul 39. Registrul nu s-a schimbat nici în partea a doua a meciului, însă gazdele au reușit să profite de letargia apărării pandure în minutul 59, când Antal a primit o minge ridicată peste Momcilovic, Bratu și Anton și a trimis-o spectaculos, din prima, la colțul lung, fără replică din partea lui Gliwa. Ca și în meciul precedent, când au realizat că nu pot ajunge în situații periculoase în apropierea porții adverse, jucătorii Pandurilor au apelat la șuturile din afara careului, însă nici Anton și nici dos Santos nu au reușit să prindă spațiul porții. Grigoraș a schimbat aripile în speranța că nou intrații vor aduce ceva nou în jocul echipei sale și Shamsin și Ciucur au conlucrat la faza din minutul 68, când libanezul a centrat, iar Ciucur a reluat cu capul din 10 metri, însă peste poarta lui Straton. Shamsin putea aduce egalarea, însă Mușat a fost mai rapid și i-a suflat o minge bine centrată de Momcilovic la bara a doua în minutul 73. Acțiunile pandure s-au stins rapid, mingea le-a rămas la picior, dar fără a fi capabili să facă ceva cu ea, așa că s-a trecut din nou la șuturile din afara careului, Matulevicius și Anton semnând ultimele situații favorabile pe care echipa gorjeană le-a irosit într-un meci pe care l-a dominat, dar din care n-a fost capabilă să scoată nici măcar un punct.
FC Vaslui – Pandurii Târgu Jiu 1-0 (0-0)
Stadion „Municipal”, Vaslui, spectatori: 1.000
A marcat: Antal (min. 59)
FC Vaslui: Straton – Bahia, Balaur, Prahic, Mușat – Madson, Razzotti – Antal (min. 78 Buziuc), Abelairas (min. 76 Pătulea), Enescu – Temwanjera (min. 93 Mareș). Antrenor: Costinel Botez.
Pandurii: Gliwa – Ungurușan, Erico, Bratu, Momcilovic – Breeveld (min. 78 Elton), Anton, Nistor – dos Santos (min. 66 Shamsin), Matulevicius, Nicoară (min. 66 Ciucur).
Cartonașe galbene: Madson (min. 22), Enescu (min. 75) / Momcilovic (min. 43), Anton (min. 51).
Arbitri: Adrian Illyeș – Bogdan Velicu, Vasile Popescu. Adiționali: Mihai Amorăriței și Bogdan Anghelinei.
www.sportingorj.ro
Niste inpiedicati,macar aveti bun simt si plecati de buna voie.
Opinia mea este ca dl Grigoras o sa duca o munca titanica ca poata sa faca echipa pt ca max 3-4 jucatori au calitate din lotul actual .