Gorjul a avut şi are ambasadori de frunte, iar unul dintre aceştia se dovedeşte a fi Grigore Cartianu. Unul dintre cei mai apreciaţi scriitori şi jurnalişti din România, Cartianu nu pare să uite deloc de unde a plecat, originile sale constituind „matricea primordială” a personalităţii sale. De aici şi interesul deosebit pentru tot ceea ce se întâmplă pe meleagurile lui Brâncuşi, inclusiv legat de sport. Redactorul-şef al cotidianului „Adevărul” se declară mândru de ultimele performanţe ale pandurilor, alături de care încearcă să fie şi la propriu de fiecare dată când are ocazia. Dealtfel, Grigore Cartianu a şi însoţit delegaţia echipei gorjene la Guimaraes, acolo unde trupa lui Pustai a jucat partida din Europa League cu Pacos de Fereirra.

Reporter: Cât de mult înseamnă fenomenul sportiv în viaţa dumneavoastră?
Grigore Cartianu: Ooo, cam înseamnă. Când eram copil şi-i spuneam bunicii că mă duc să joc fotbal la căminul cultural, ea zicea: „Aşa, mă, că o să mănânci de la potbal!”. Şi până când a murit, la 89 de ani, a fost convinsă că nu e fotbal, ci potbal, cu accent pe ultima silabă. Ironia sorţii a făcut ca, peste ani, ca ziarist sportiv, chiar „să mănânc de la potbal”. Pe la 16 ani, când mergeam la coasă (eram cosaş profesionist, câştigam 300 de lei pe zi, la banii din anii ’80, când maică-mea avea salariu 1.900 de lei pe lună făcând naveta şi lucrând în trei schimburi la ţiglă, la Bârseşti), mă trezeam în zori, la ora 5:00, iar până-n 6:00 eram în brazdă, apoi trăgeam ca disperatul, sărind şi peste odihna de la amiază, ca să termin de cosit tarlaua şi să prind o oră de fotbal „la cămin”, pe înserat. Fugeam de-mi sfârâiau călcâiele, iar la joc simţeam că-mi iau zborul, atâta poftă de fotbal aveam după 10-12 ore de coasă. Joc fotbal şi acum, la 44 de ani, dar de câte ori am ocazia, nu mă dau în lături nici de la un meci de baschet, tenis, volei sau tenis de masă. Aaa, şi îmi place să înot! Asta-mi vine tot din copilărie, când traversam de mai multe ori lacurile de la Brădiceni.

Rep.: Ce ar putea avea în comun politica şi fotbalul din ziua de azi ?
G. C.: Tot mai mult lipsa de fair-play. Şi politicienii, şi „oamenii de fotbal” aleargă ca disperaţii după bani, fiind capabili să înşele pentru a-şi atinge scopul. La pozitiv aş nota spiritul de competiţie, dar ăsta se pierde în goana după înavuţire.

Rep.: Revenind la fotbalul nostru de zi cu zi, cât de aproape sau cât de departe credeţi că este „sportul rege” românesc de pretenţiile chibiţarului de rând?
G. C.: Publicul nu va fi niciodată pe deplin mulţumit. Ca să fericeşti pe toată lumea ar trebui să câştigi Liga Campionilor în fiecare an, dar şi atunci s-ar găsi cârtitori. Nicio problemă, asta ajută la progres, la performanţe şi non-plafonare. Oricum, între pretenţiile publicului şi nivelul fotbalului românesc se cască o prăpastie tot mai mare. În vreme ce publicul e tot mai exigent, fotbalul se află într-o continuă derivă.

Rep.: Sunteţi partizanul unei schimbări majore în fotbalul autohton?
G. C.: Sigur că da! Fotbalul a încremenit parcă în formula Mircea Sandu – Dumitru Dragomir. De altfel, aceasta e şi una din explicaţiile deşertului care s-a instalat după retragerea Generaţiei de Aur. Ce, nu mai sunt oameni capabili să conducă Federaţia şi Liga?! Sigur că sunt, dar trebuie lăsaţi să iasă în faţă. Iată, la antrenori s-a făcut schimbul de generaţie, iar tinerii Dan Petrescu, Cosmin Olăroiu, Dorinel Munteanu, Laurenţiu Reghecampf, Răzvan Lucescu etc. chiar fac performanţă. Sunt ambiţioşi, au viziune, vor ajunge departe. În aceeaşi filosofie, ar cam fi cazul ca la Federaţie să vină un performer precum Gică Popescu, iar la Ligă – cine ştie, poate Ionuţ Lupescu.

„Peste ani, lui Marin Condescu i se va ridica statuie în faţa stadionului”

Rep.: În ultimii ani pare să se fi schimbat polul de putere din fotbalul românesc. Nume vechi au dispărut din peisaj, au apărut altele noi… Cum priviţi ascensiunea pandurilor?
G. C.: La Pandurii s-a lucrat cu cap şi cu pricepere, vreme de mai mulţi ani, altfel Târgu-Jiu, oraş de sub 100.000 de locuitori, nu ajungea să aibă vicecampioana ţării. E ceva să vii pe locul 2, după Steaua, dar înaintea unor nume precum Dinamo, Rapid, Petrolul, CFR Cluj etc. Unde sunt oraşele cu tradiţie fotbalistică, precum Craiova, Timişoara, Iaşi, Constanţa sau Arad ? Nicăieri ! Şi unde e Târgu-Jiu, cel care până acum opt ani nu ştia ce e prima divizie? În grupele Ligii Europa! Peste ani, lui Marin Condescu i se va ridica statuie în faţa stadionului.

Rep.: Este doar o iluzie sau a început să se vorbească din ce în ce mai mult de echipa gorjeană?
G. C.: Nu e o iluzie, chiar se vorbeşte mai mult de Pandurii, deşi nu e o echipă care să facă mare audienţă. Dar nici Unirea Urziceni nu făcea, şi asta n-a împiedicat-o să devină campioană şi să strângă opt puncte în grupele Champions League. Ratingul e una, valoarea e alta.

Rep. : Cât de gorjean vă simţiţi atunci când cei din jur pomenesc de Pandurii ?
G. C.: Mă cam învârtoşez în discuţii televizate, mai ales că mulţi încearcă să trateze Pandurii la „şi altele”. Or, eu le arăt clasamentul: locul 2… locul 3… am fost o vreme şi pe locul 1…

„Echipa câştigătoare nu se schimbă. Dar cine mai are timp de asemenea „mărunţişuri”?…”

Rep.: Care credeţi că ar fi pasul următor care ar trebui făcut de Pandurii?
G. C.: Stabilizarea la nivel de mare performanţă, iar asta ar însemna trei ani la rând în cupele europene. Şi uite-aşa s-ar cristaliza un sâmbure de tradiţie. Dar pentru asta e nevoie de stabilitate bugetară şi administrativă. Mă tem însă că ambele se află în pericol. Aud că politicul, stăpânul banilor, forţează schimbări la nivelul conducerii administrative a clubului Pandurii, iar de aici până la dezastru mai e un singur pas. E o vorbă: echipa câştigătoare nu se schimbă. Dar cine mai are timp de asemenea „mărunţişuri”?…

Rep.: Este un vis imposibil să ajungă trupa lui Pustai în primăvara europeană?
G. C.: Cred că e o ambiţie prea mare, cu şanse minime de realizare. Fiorentina şi Dnepr sunt foarte puternice. Sigur că şansa trebuie jucată până la capăt, indiferent cât ar fi de mică. În fond, cine ar fi pariat un cent pe calificarea pandurilor la Braga, după 0-1 „acasă” ? Necazul e că sistemul grupă nu prea lasă loc de surprize, aşa cum permit meciurile eliminatorii.

Rep.: Are şanse să devină Pandurii noua echipă de suflet a oltenilor?
G. C.: A întregii Oltenii, e mai greu. Craiovenii nu vor înlocui niciodată, în inima lor, „Ştiinţa” cu Pandurii. Dar dacă Târgu-Jiul va rămâne încă vreo zece ani capitala fotbalului oltenesc – ceea ce este de o bună bucată de vreme -, atunci tot mai mulţi olteni se vor ataşa sufleteşte de Pandurii. Performanţe precum cele din ultimul an ar accelera fenomenul.

Născut lângă Brâncuşi

De multe ori se zice că peniţa spune multe despre cineva atunci când o foloseşte. Şi oare cât de mult se regăseşte în cerneala lui Grigore Cartianu, originea, una de pe meleagurile lui Brâncuşi ? Ei bine, jurnalistul şi scriitorul se destăinuie chiar pentru „Sport în Gorj”: „În personalitatea fiecăruia dintre noi se regăseşte matricea primordială care ne-a modelat copilăria. Soarta a făcut să mă nasc şi să copilăresc în Brădiceni, la un kilometru de Hobiţa lui Brâncuşi. Învăţătorul meu de la clasele I-IV se numea Dumitru Brâncuşi, locuia în Hobiţa şi era nepot de-al marelui sculptor. Însuşi Constantin Brâncuşi a făcut două clase, a II-a şi a III-a, la şcoala din Brădiceni. Este aceeaşi şcoală la care, 90 de ani mai târziu, am urmat şi eu primele patru clase. Doi oameni m-au învăţat magia scrisului, a cititului şi a povestitului: bunica mea şi deja pomenitul Mitică Brâncuşi, cel mai bun învăţător din câţi au existat pe lumea asta. Graţie lor, învăţatul – spaima copiilor – a devenit o plăcere.”, mărturiseşte Cartianu. Gorjeanul Grigore Cartianu se numără printre sciitorii români care au avut privilegiul să stea alături de nume celebre ale literaturii, printre care brazilianul Paulo Coelho şi indo-britanicul Salman Rushdie. Cartianu este cunoscut în România (în afara meseriei de gazetar), prin carţile scrise despre Revoluţia din 1989, respectiv despre cuplul Ceauşescu.

“Uite că mai dădui de capăt şi interviului pentru „Sport in Gorj”! Vă urez multă baftă în activitate şi să fiţi în continuare alături de fenomenul sportiv pentru că el reprezintă cel mai bun ambasador al Gorjului.”
Grigore Cartianu

www.sportingorj.ro