Elevii lui Petre Grigoraș au disputat în această seară un meci amical în Antalya în compania echipei ungare de ligă secundă MTK Hungaria, meci încheiat la egalitate, scor 3-3 (1-2).
Ungurii, lideri în seria de vest a ligii secunde din țara vecină, au deschis scorul încă din minutul 3, iar în minutul 9 scorul devenise deja 2-0. Pandurii a revenit în joc și a înscris repede, prin estonianul Purje, în minutul 13, prima repriză terminându-se cu scorul de 2-1 pentru echipa maghiară.
Imediat după reluare, Pandurii a beneficiat de un penalti, dar Pintilii a trimis puțin pe lângă poarta ungurilor ratând posibilitatea de a readuce egalitatea între cele două echipe. În minutul 57 ungurii au beneficiat și ei de un penalti și au dus scorul la 3-1. Al treilea penalti al partidei a aparținut Pandurilor, de această dată a aexecutat Maxim și scorul a devenit 3-2. Grigoraș a schimbat liniile după minutul 70 intrând pe teren rezervele, doar Horvat, Brata, Bucur, Băcilă și Matulevicius, ultimul ușor accidentat, nefiind utilizați în acest meci. Cu zece minute înainte de final, Lemnaru a marcat și el pentru Pandurii stabilind la 3-3 scorul final al celui de-al doilea joc amical din acest stagiu de pregătire.
Partida a fost una disputată, dar în care gorjenii au dominat pe alocuri copios, după cum declară președintele executiv al Pandurilor: „Am avut o grămadă de ocazii în acest meci, de trei ori mingea lovind barele porții echipei ungare. A fost un test util, în fața unei echipe bune”, a declarat, pentru www.sportingorj.ro, Eugen Pîrvulescu.
Pandurii Târgu Jiu – MTK Hungaria 3-3 (1-2)
Au marcat: Purje, Maxim (din penalti), Lemnaru
Pandurii: Mingote – Ungurușan, Viera, Cardoso, Vlad – Nistor, Pintilii, Voiculeț – Maxim, Batin, Purje. Au mai intrat din minutul 70: Lazar, Popete, Rada, Tătaru, Unguru, Neagu, Avramescu, Cristea,R. Dumitru, Grigoraș, Lemnaru.
www.sportingorj.ro