RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii a remizat la Ploiești cu Petrolul

/ 3 decembrie 2011

Pandurii rămâne cu un singur succes afară, cel cu Steaua, în acest tur de campionat după meciul de la Ploiești, unde a remizat alb cu Petrolul, gorjenii putându-se însă lăuda cu doar două eșecuri pe terenuri străine, ambele în fața unor formații de top, Dinamo și FC Vaslui.

Pandurii a dominat meciul de la Ploiești, așa cum deja a devenit o obișnuință pentru elevii lui Petre Grigoraș, însă golul nu s-a lipit de gorjeni. Prima repriză a fost una destul de săracă în ocazii de gol, Petrolul s-a așezat prudent, în apărare, iar Pandurii n-a reușit decât un șut periculos al lui Voiculeț, în minutul 32. Nici la poarta lui Mingote nu au fost ocazii, Oprița fiind la capătul celei mai importante faze a gazdelor din prima repriză în minutul 34, dar șutul a fost slab, iar Mingote a reținut fără emoții.

După pauză au început să apară și ocaziile, însă tot ca urmare a unor șuturi din afara careului. Nistor a fost primul care l-a întins serios pe Bornescu, în minutul 51. În minutul 55 Cardoso a șutat periculos, Bornescu a respins, iar Maxim a reluat pe lângă poarta ploieștenilor. În minutul 66 Viera și-a încercat și el șutul de la distanță, ivorianul punându-i mari probleme lui Bornescu, dar portarul gazdelor avea să facă un meci mare. Nici Voiculeț n-a fost mai norocos, mijlocașul Pandurilor șutând în două rânduri foarte aproape de poarta lui Bornescu. De cealaltă parte, Petrolul putea da lovitura în minutul 70, când a profitat de naivitatea apărătorilor Pandurilor, a primit o minge la marginea careului, a pătruns spre poarta lui Mingote, dar a șutat peste buturile echipei gorjene păstrând astfel tabela neschimbată.

Petrolul Ploiești – Pandurii Târgu Jiu 0-0 (0-0)

Stadion „Ilie Oană”, spectatori: 6.500

Petrolul: Bornescu – Melinte, Petrovic, Sipovic, P. Stoica – Fl. Dumitru (min. 73 Borza), Negru, Enescu, Buhuș, Buleică (min. 86 Komazek) – Oprița (min. 61 M. Roman). Antrenor: Valeriu Răchită.

Pandurii: Mingote – Rusu, Viera, Chiricheș, Vlad – Voiculeț, Pintilii, Nistor (min. 88 C. Cristea) – Maxim, Batin (min. 80 Vranjes), Cardoso (min. 71 Lemnaru). Antrenor: Petre Grigoraș.

Cartonașe galbene: P. Stoica (min. 21), Borza (min. 81) / Batin (min. 78), Voiculeț (min. 88).

Arbitri: Ovidiu Hațegan – Zoltan Szekely, Octavian Șovre.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.