Tehnicianul Pandurilor a dorit să arate că este încântat de faptul că unii dintre jucătorii săi stârnesc interes în Liga I, dar în acelaşi timp a declarat că nu este de acord cu despărţirea de aceştia până la finele campionatului.
Petre Grigoraş a declarat în legătură cu noile articole apărute în presa centrală cu privire la posibilele plecări ale lui Gabi Matei sau Mihai Pintilii că nu este de acord cu transferarea acestora în acest an competiţional: “Din punctul meu de vedere jucătorii de bază nu sunt transferabili, cel puţin până în vară pentru că situaţia noastră din clasament nu ne permite să facem experienţe cu alţi jucători chiar dacă pe unii dintre ei au pus ochii mai multe echipe. Personal mă bucură faptul că unii jucători au atras atenţia echiplor mari, dar trebuie să-şi ia gândul de la ei pentru că în sezonul acesta nu se pune problema unui transfer”, a spus antrenorul echipei gorjene.
Dacă la nivelul actualilor titulari Grigoraş nu vrea ca Pandurii să înregistreze pierderi, în ceea ce priveşte jucătorii care nu au prea prins lotul tehnicianul spune că vor fi modificări de statut: “Am încercat în cele şapte etape plus cele două rămase să mă conving de calităţile unor jucători, dacă pot să evolueze la un nivel pe care-l cer eu. Sunt destul de mulţi care ar trebui să se reorienteze în altă parte”, a atenţionat Grigoraş.
www.sportingorj.ro