Sorin Cârţu a primit pe mână Selecţionata Ligii Profesioniste de Fotbal şi a demonstrat încă de la prima acţiune că nu a uitat de unde a plecat.
Grecu, Rada şi Pleaşcă vor petrece Sărbătorile de Crăciun la Cairo, acolo unde Selecţionata Ligii va susţine un joc amical în compania naţionalei Kuweitului.
“Am fost plăcuţi surprinşi când am aflat că trei jucători de la Pandurii au fost convocaţi de domnul Sorin Cîrţu pentru că fiecare club trebuia să propună 1-2 jucători, dar noi am găsit o deschidere totală la dânsul şi vom avea în lotul deplasat în Egipt trei jucători care oricând pot să joace la prima echipă şi aici mă refer în special la Rada şi Pleaşcă, Grecu fiind deja un obişnuit al primei echipe”, a declarat secretarul general al Pandurilor, Daniel Băloi. Acesta a mai apreciat că această convocare este un impuls fantastic pentru cei doi tineri ce cochetează cu prima echipă, Pleaşcă şi Rada, cât şi pentru ceilalţi copii de la Centrul nostru de pregătire care trebuie să înţeleagă că se poate face performanţă şi la Târgu Jiu: “Este o primă selecţionare a lor şi sper să intre şi în vizorul naţionalei de tineret. Această convocare a venit din partea unui antrenor cu renume şi trebuie să-i stimuleze şi să-i facă să înţeleagă că de acum depinde numai de ei pentru a deveni fotbalişti şi nu prieteni cu fotbaliştii”, a mai spus Daniel Băloi.
pacat ca nu sunt apreciati si de Ciobotariu acesti tineri,la care se adauga si altii ca Vladuti,Avramescu si sunt preferati jucatori ca Murgan,Ciju,Nalati