Pandurii au cerut LPF programarea jocului cu Poli Iaşi înaintea alegerilor prezidenţiale
/ 5 noiembrie 2009 In PanduriiPandurii au trimis o adresă oficială Ligii Profesioniste de Fotbal prin care cer ca meciul din etapa a XIV-a a Ligii I, în care echipa gorjeană va juca în deplasare în compania celor de la Poli Iaşi, să fie programată fie vineri, fie sâmbătă.
Etapa a XIV-a este programată în weekendul în care România îşi va alege viitorul preşedinte, iar Federaţia Română de Fotbal a anunţat că în ziua alegerilor prezidenţiale nu se va disputa niciun joc de fotbal, la niciun nivel.
Secretarul general al Pandurilor, Daniel Băloi, a precizat că gruparea gorjeană a cerut ligii ca meciul cu Poli Iaşi să nu se dispute luni: “Am cerut în adresa înaintată Ligii Profesioniste de Fotbal ca meciul să se dispute vineri sau sâmbătă pentru a avea timp suficient pentru a ne întoarce la Târgu Jiu. Între Iaşi şi Târgu Jiu este o distanţă destul de mare şi am cerut ligii să ţină cont şi de faptul că nici noi şi nici echipa din Iaşi nu mai suntem angrenaţi în Cupa României, competiţie care îşi va disputa meciurile la mijlocul acelei săptămâni”.
Pandurii au programat după meciu de la Iaşi un alt joc dificil pe teren propriu, în etapa a XV-a urmând să joace la Târgu Jiu în compania Rapidului.