Sorin Vintilescu a preluat conducerea CS Pandurii Târgu Jiu de la fostul director
/ 29 octombrie 2009 In Alte SporturiPropus de Marin Condescu pentru şefia Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, fostul atacant al Pandurilor, Sorin Vintilescu, a primit decizia de numire în funcţie după interviul susţinut şi a preluat miercuri prerogativele de la fostul director al clubului, Mihai Prunariu.
Rămas fără susţinere politică, Mihai Prunariu a fost demis de ministrul Tineretului şi Sportului în urmă cu două săptămâni, însă promite că va face tot posibilul pentru a reveni în funcţie anul viitor.
Chiar dacă nu are experienţă în calitate de conducător, noul director al clubului gorjean spune că va învăţa din mers şi se va ajuta şi de experienţa acumulată în cariera de fotbalist, dar şi pe anii de început în activitatea sportivă, ani în care a practicat atletismul.